14.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Patru lucruri de ştiut despre 29 februarie, o zi neobişnuită în calendar care există doar o dată la patru ani

Joi va fi 29 februarie, o zi neobişnuită în calendar care există doar o dată la patru ani… ei bine, aproape. Iată patru lucruri de ştiut despre această zi suplimentară din anii bisecţi, transmite AFP.

Egiptul antic a încercat să-şi alinieze mai bine calendarul cu ciclul natural al anotimpurilor, dar lui Iulius Caesar îi datorăm introducerea anilor bisecţi, odată cu „reforma calendarului roman (…) în anul 708” (introducerea calendarului iulian în 45 î.Hr.), explică Institutul de mecanică celestă şi de calcul al efemeridelor (IMCCE), din cadrul Observatorului din Paris.

În anii cu 366 de zile, ziua suplimentară era atunci un dublu al zilei de 24 februarie, adică „a şasea zi bis înainte de Calendele lunii martie”, de unde cuvântul francez „bissextile”, în timp ce limba engleză optează pentru „leap day” (ziua bisectă).

Odată cu trecerea la calendarul gregorian în 1582, „ziua suplimentară se adaugă la sfârşitul lunii februarie, a 29-a zi”, continuă IMCCE.

Deoarece mişcarea de rotaţie a Pământului nu durează exact 365 de zile şi 6 ore în jurul Soarelui, ci 365 de zile, 5 ore, 48 de minute şi câteva secunde, nu toţi anii care sunt multipli de patru sunt ani bisecţi. De asemenea, nu sunt bisecţi nici anii multipli de 100. Deci 1900 şi 2100 nu au ziua de 29 februarie.

Cei care se nasc în ziua de 29 februarie se pot bucura că îmbătrânesc de patru ori mai încet. Este ceea ce remarca actriţa franceză Michcle Morgan, care a murit la vârsta de 96 de ani. „Acest privilegiu de a îmbătrâni de patru ori mai încet decât alţii este primul din lunga serie de şanse pe care le-am avut de-a lungul existenţei mele”, a afirmat femeia care împarte această zi neobişnuită a naşterii cu compozitorul italian Rossini, actorul francez Gérard Darmon, premierul spaniol Pedro Sanchez, rapperul american Ja Rule şi umoristul canadian Sugar Sammy.

Cu o şansă din 1.506 de a se naşte pe 29 februarie, doar câteva milioane de persoane din lume au această dată originală de naştere. Mai exact, 27.832 în Franţa din 1968, conform datelor INSEE.

La graniţa cu Mexicul, cei născuţi pe 29 februarie vor avea în continuare dreptul la un festival dedicat în micul oraş texan Anthony, autoproclamat capitala mondială a anilor bisecţi din 1988.

În Irlanda, guvernul a plătit o primă de 100 de euro în 2004 pentru copiii născuţi în această zi de 29 februarie pentru a marca cea de-a zecea aniversare a Anului Internaţional al Familiei, declarat în 1994 de Naţiunile Unite.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole