13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Pașcaniul plin de controale la sfârșitul săptămânii trecute. Amenzi uriașe

Pascaniul a fost plin de controale la sfarsitul saptamanii trecute. In trafic, in magazine si chiar in restaurante, politisti pascaneni, impreuna cu agenti de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, dar si luptatori SAS au facut verificari. Vineri, 4 martie, in doar doua ore, au fost date amenzi de peste 10.000 de lei.

La data de 4 martie a.c., în intervalul orar 10.00 – 12.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi au acţionat, pe raza municipiului Paşcani, pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, combaterea faptelor de comerţ ilicit şi prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 22 de persoane şi au fost verificate 15 societăţi.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.105 lei.

Spre exemplu, o unitate economică a fost sancţionată contravenţional, conform O.U.G. nr. 28/1999, deoarece s-a constatat faptul că nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate produsele vândute. De asemenea, s-a dispus confiscarea a 114 de lei, sumă ce nu a putut fi justificată” se arata in comunicatul de presa trimis de IPJ Iași.

Sambata spre duminica, in intervalul orar 21:00 – 1 noaptea, oamenii legii impreuna cu mascatii au verificat aproape 50 de masini, zeci de persoane si mai multe localuri. Bilantul: aproape 20 de amenzi, in valoare de 9.700 de lei. Scopul: creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, combaterea faptelor antisociale şi prevenirea accidentelor rutiere.

În seara de 5 spre 6 martie a.c., în intervalul orar 21.00 – 01.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani şi Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, au acţionat, pe raza de competenţă, pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, combaterea faptelor antisociale şi prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 36 de persoane, au fost controlate 48 de autovehicule şi au fost verificaţi 8 agenţi econcomici.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.700 de lei, dintre care 14 pentru abateri la regimul rutier şi 5 conform Legii nr. 61/1991.

Spre exemplu, un bărbat de 58 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Moţca, fiind sub influenţa alcoolului, în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i totodată suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice”.

Astfel de actiuni au avut loc in tot judetul Iasi. La Harlau au fost date 22 de amenzi, in valoare de aproape 7.300 de lei, iar la Targu Frumos aproape 50 de sanctiuni, de circa 25.000 de lei.

Alte articole