-1.2 C
Paşcani
marți, februarie 7, 2023

Până acum au fost confirmate 77 de cazuri de gripă la Iaşi

Numărul bolnavilor confirmaţi cu gripă creşte de la o zi la alta. De la ultima raportare a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), la Iaşi a mai fost confirmat un caz de gripă de tip AH1N1. Bolnavul este internat în clinica de gastroenterologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ şi se află sub tratament. 

Potrivit medicilor, starea pacientului este stabilă şi nu ridică probleme deosebite. „Bolnavul confirmat cu gripă de tip AH1N1 este internat în stare stabilă, sub tratament“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“. Conform ultimei informări a CNSCBT, în Iaşi au fost confirmate, până pe 11 februarie, 77 de cazuri de gripă. Nouă bolnavi diagnosticaţi cu gripă au murit în spitalele ieşene. La nivel naţional, până pe 20 februarie, s-au înregistrat 38 de decese la pa­cienţi confirmaţi cu gripă.

„Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă. A depăşit nivelul minim aşteptat, dar s-a încadrat în intervalul aşteptat. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie, în focare locale – Bucureşti, Constanţa, Olt, Braşov, Iaşi – cu tendinţa de extindere regională şi cazuri sporadice în unele judeţe. S-au înregistrat la nivel naţional 1.051 cazuri compatibile cu gripa, faţă de 142 cazuri înre­gistrate în aceeaşi săpămână a sezonului precedent“, se arată în raportul menţionat. La Iaşi, decesele la bolnavi confirmaţi cu gripă care şi-au pierdut viaţa s-au înregistrat la pacienţi spitalizaţi la Institutul Regional de Oncologie, la Spitalul de Boli Infecţioase, la Spitalul „Sfântul Spiridon“ şi la Spitalul de Pneumo­ftiziologie.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow