15.8 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

O taxă în plus pentru unii români în Ordonanța trenuleț. Ai venituri din dobânzi bancare, dividende sau chirii? Dacă sunt prea mici, plătești CASS de 1.980 lei, în anumite condiții

Guvernul vine cu modificări în privința persoanelor care au venituri din chirii, dobânzi bancare, dividende, bursă ori alte surse. Prin Ordonanța Trenuleț te obligă să plătești cel puțin 1.980 lei în 2024, dacă ai venituri sub 19.800 lei. Cu alte cuvinte, e o taxă suplimentară pentru unii români.
Acest lucru a fost sesizat de consultantul fiscal Cornel Grama.

“Vor să bage și la celelalte categorii de venituri (chirii, dobânzi, dividende, bursă, alte surse etc.) pe modelul de la activitati independente, contribuția minimă CASS la 6 salarii minime”, spune el.

Practic, spune el, dacă nu ai avut de lucru și ai scos vreo 10.000 lei dividende în 2024 și nu ai fost salariat, nu ai avut venituri din activități independente sau nu ai fost exceptat de la CASS, o să vii cu bani de acasă până la o bază de calcul de 6 salarii”, afirmă el.

Textul din proiectul de OUG:

„ 7. La art. III punctul 30, alineatul (19) al articolului 174^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

”(19) În cazul în care persoanele fizice aflate în situaţia prevăzută la art. 170 alin. (2) ( aici sunt chirii, divid, bursa, dobanzi etc ) realizează un venit net anual cumulat sub nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, acestea datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la o bază de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe ţară şi depun declaraţia prevăzută la art. 122 până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, în vederea definitivării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul în care în anul de realizare a veniturilor:

a) nu au obținut venituri din salarii şi asimilate salariilor pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la un nivel cel puţin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară în vigoare în perioada în care au fost realizate veniturile;

b) nu s-au încadrat în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. a) – c) şi e) – g);

c) au obținut venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) (aici intra activitatile indpendente) pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la un nivel cel puţin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120.”

CONTINUARE PE HOTNEWS.RO

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70