21.6 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

O mașină a lovit o țeavă de gaz, pe strada Fântânele din Pașcani – FOTO

Accident rutier vineri în prima parte a zilei, 24 noiembrie, pe strada Fântânele. O femeie a intrat cu mașina într-o cutie pentru racordul la gaz metan, amplasată în fața unei locuințe. În urma impactului a fost avariată o țeavă, iar în zonă a început să miroase puternic a gaz. La fața locului au fost solicitate autoritățile.

O autospecială de la stația de pompieri a ajuns în zona, un echipaj de poliție, dar și o echipă de intervenție de la Delgaz Grid.

Din fericire, conducătoarea auto nu a fost rănită. Autoritățile urmează să stabilească ce s-a întâmplat cu exactitate în această situație.

De precizat este faptul că un caz similar a avut loc joi, 23 noiembrie, în suburbia Gâștești.

Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, despre producerea unei avarii la o țeavă de aducțiune cu gaz. La fața locului, au fost direcționate de urgență, o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Secției de Pompieri Pașcani și echipajele de intervenție ale operatorului de gaz.

La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, a fost constatat faptul că, în urmă unor lucrări de excavații, în zonă, a fost avariată aducțiunea cu gaz la diferiți consumatori. Echipajul de pompieri a balizat zona, a instituit zona de siguranță și protecție, până la remedierea defecțiunii de către echipajul de intervenție al operatorului de gaze naturale.

Alte articole