13 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

O femeie din Pașcani moare de foame. Primăria Pașcani incapabilă să îi protejeze pe cei săraci – FOTO

O femeie din Pașcani moare, la propriu, de foame și boală pentru că nu are cu ce să trăiască. Parascheva Florea, în vârstă de 59 de ani, a beneficiat de ajutor social o lună de zile de la Primăria Pașcani, după care i-a fost anulat acest drept, iar acum administrația locală îi cere banii înapoi, conform precizărilor ei.

Suma obținută din bani publici este derizorie, doar 64 de lei, dar o avere pentru sărmana femeie, ce locuiește în suburbia Blăgesti.

Ajutorul social i-a fost anulat pe motiv că ar urma să obțină ajutor social de incluziune, dar nu se încadrează în condițiile prevăzute de lege. În aceeași situație, mai sunt alte 99 de persoane, care au rămas fără ajutor social, urmând să beneficieze de ajutor de incluziune de la începutul acestui an, conform unei dispoziții a primarului dată chiar în a treia zi de Crăciun anul trecut.

Femeia nu are casă, locuiește la o familie din Blăgești care și-a făcut milă de ea. Trăiește singură, de anul trecut după ce soțul ei a murit, a avut trei copii, din care unul a murit, iar ceilalți doi nu pot să o îngrijească. Unul dintre ei are grave probleme medicale, iar fiica este căsătorită în Buzău și are trei copii.

Disperată și copleșită de probleme, femeia a venit la BIT TV. Ea a povestit calvarul prin care a trecut în relația cu funcționarii Primăriei Pașcani, care ar fi trebuit să o protejeze. Parascheva Florea povestește că un asistent social i-a recomandat să se interneze la nebuni și a amenițat-o că îi va face plângere penală și va ajunge la pușcărie. Totul ar fi pornit de la o neînțelegere privind sursele sale de subzistență. În urma decesului soțului, ea a luat pensie de urmaș timp de șase luni, iar acest drept a încetat cu data de 1 decembrie 2023. De atunci, a rămas fără nici un ban.

Femeia a spus că a venit la Primărie să vorbească cu viceprimarul Pascaniului și că angajații au refuzat să o pună în contact cu Cristian Rățoi și că a fost pusă să vorbească telefonic cu angajații de la Asistență Socială.

Femeia spune că au fost momente când a vrut să se sinucidă, iar starea depresivă este confirmată prin documentele medicale. A avut o viață chinuită, iar acum a rămas singură, este grav bolnavă și trăiește într-o sărăcie lucie.

Se mai bucură de o masă caldă și mai consistentă la Biserica Pogorârea Sfântului Duh Blăgești, pe care o primește în cadrul program filantropic, de două ori pe lună. În rest, rămâne doar cu gândul la un trăi mai bun.

Reporterii BIT TV au condus-o acasă pe doamna Parascheva. În prag o aștepta cățelul, singurul prieten cu care își alina durerea și singurătate. Patrupedul îi este alături mereu, iar de curând a și salvat-o. A trezit-o în urma unui leșin.

BIT TV a încercat să afle un punct de vedere din partea Primăriei Pașcani. Reporterii au vrut să afle cum are grijă administrația locală de astfel de persoane. Edilul municipiului a refuzat să răspundă.

Ulterior, administrația publică a transmis un răspuns din partea direcției de Asistență Socială din care reiese că până acum i-au fost refuzate drepturile pe motive că au fost depășite limitele de venituri.

În aceeași adresa, se arată că imediat după întrebările puse de BIT TV, femeia a fost sunată de asistenții sociali ai Primăriei și invitată să depună o nouă cerere pentru a primi venitul minim de incluziune și o masă caldă de la Cantină Socială.

Răspunsul integral al funcționarilor de la Asistență Socială poate fi citit aici:

Doamna Florea Paraschiva figurează cu un dosar înregistrat cu nr. 3962/15.11.2023 la Primăria Municipiului Pașcani și a beneficiat de ajutor social în cuantum de 64 lei pentru luna decembrie 2023, printr-o dispoziție a Primarului Municipiului Pașcani din 13.12.2023, conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările si completările ulterioare. Plata ajutorului social s-a efectuat în condițiile legii după data de 21.01.2024. La completarea cererii prin care a solicitat acordarea ajutorului social a declarat că în luna anterioară depunerii cererii (respectiv luna octombrie 2023) nu a realizat venituri. Un inspector de la Serviciul Comunitar de Asistență Socială și Autoritate Tutelară a efectuat o verificare a veniturilor în evidențele fiscale prin ANAF și a constat că aceasta figurează cu venituri realizate din arendă în anul 2023 și împreună cu doamna Florea Paraschiva au procedat la corectarea acestei situații și completarea acestor informații în cererea-declarația pe propria răspundere mai sus menționată. La efectuarea anchetei sociale a fost întrebată dacă primește pensie de urmaș după decesul soțului ei. Răspunsul doamnei Florea Paraschiva a fost că nu primește pensie.
Începând cu luna ianuarie 2024 a încetat dreptul la ajutorul social, motivul încetării dreptului la ajutorul social îl constituie faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 196 din 31.10.2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept drepturile de ajutor social stabilite în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 94 alin. (1) litera a), art. 96 și art. 97 din prezenta lege.
Doamna Florea Paraschiva a fost sprijinită de funcționarii publici din cadrul Serviciului Comunitar de Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară care au ajutat-o la completarea cererii nr. 992/15.01.2024 pentru a beneficia de o masă la Cantina de Ajutor Social în luna ianuarie 2024 și alimentele au fost duse de la Cantina de Ajutor Social la adresa de contact a doamnei Florea Paraschiva, de către doi inspectori din cadrul Serviciului Comunitar de Asistenţă socială şi Autoritate Tutelară.
Având în vedere discuțiile purtate de unul dintre funcționarii serviciului cu doamna Florea Paraschiva care a declară că, în repetate rânduri a încercat să se sinucidă (ca urmare a faptului că un băiat a decedat la vârsta de 21 ani, alt băiat a căzut și este operat pe creier, soțul ei a decedat), i s-a dat recomandarea că este bine să meargă să efectueze un consult medical și să urmeze tratament medical pentru depresia prin care aceasta trece. În acest sens un inspector din cadrul serviciului a transportat-o la spital pentru consult medical și pentru efectuarea de investigații medicale pe data de 18.01.2024, iar ulterior a transportat-o la domiciliul acesteia, în jurul orelor 17:30-18:00.

A fost sprijinită de către unul dintre funcționarii serviciului la completarea cererii înregistrată cu nr. 113/19.12.2023 prin care a solicitat acordarea venitului minim de incluziune, conform prevederilor din Legea nr. 196 din 31 octombrie 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare. În această cerere solicitantul avea obligația să declare și să completeze corect veniturile din luna anterioară depunerii cererii (respectiv luna noiembrie 2023). La verificarea veniturilor cu care figurează doamna Florea Paraschiva în evidențele fiscale prin ANAF efectuată în luna ianuarie 2024 se constată că aceasta figurează cu venituri realizate din pensii în anul 2023. Doamna Florea Paraschiva se prezintă la sediul primăriei cu Decizia de pensie nr. 399808 din 24.07.2023 prin care au fost stabilite următoarele drepturi: Pensie de asigurări sociale de 924 lei, drepturile au fost stabilite începând cu data de 01.06.2023. Data scadentă 01.12.2023.
În aceeași zi mai prezintă un cupon de pensie aferent lunii 10/2023 cu valoarea totală de 1625 lei din care 1125 lei drepturi curente, la care se adaugă suma de 500 lei drepturi aferentă lunii 10/23. Cuponul de pensie din luna noiembrie 2023 a declarat că nu îl mai are.
Se constată că veniturile realizate de doamna Florea Paraschiva în luna anterioară cererii (respectiv luna noiembrie 2023) sunt de 1231,06 lei, care depășește limita de venit de 313 lei pentru persoana singură prevăzută de Legea nr. 196 din 31 octombrie 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin dispoziția din 05.02.2024 se respinge cererea doamnei Florea Paraschiva de acordare a venitului minim de incluziune, motivul fiind: nu sunt îndeplinite condițiile privind limitele de venituri.
În cursul lunii februarie 2024 se prezintă la Primăria Municipiului Pașcani și solicită informații cu privire la ajutorul social și i se comunică toate informațiile cu privire la cererea ei pentru acordarea ajutorului social și la cererea ei pentru acordarea venitului minim de incluziune.
La întrebarea dacă poate să completeze o nouă cerere pentru acordarea venitului minim de incluziune i s-a răspuns că poate să facă acest lucru prin completarea unei cereri pe care o poate obține de la ghișeul unic. A fost rugată ca de această dată să completeze corect toate veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii.
În zilele următoare se vor efectua demersurile necesare pentru ca doamna Florea Paraschiva să beneficieze zilnic în continuare de o masă de la Cantina de Ajutor Social Pașcani.
Astăzi 19.02.2024 a fost contactată telefonic de către un funcționar din cadrul serviciului și i s-a comunicat că este invitată la sediul Primăriei Municipiului Pașcani pentru a fi sprijinită la completarea cererii-declarației pe propria răspundere pentru acordarea acordarea venitului minim de incluziune acordat în condițiile prevăzute de Legea nr. 196 din 31 octombrie 2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare.

Un alt caz social ajuns în această perioada în atenția opiniei publice este un bărbat căruia i-a luat foc casă la începutul acestui an. Pascaneanul a venit în audiențe și a solicitat un ajutor social. În acest caz, primarul a fost la fața locului și a spus că ar urma să aloce de la bugetul local o sumă de bani pentru refacerea locuinței.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70