22.3 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Numărul minim și maxim de elevi pentru fiecare clasă și de copii dintr-o grupă, conform Legii învățământului preuniversitar / Se va aplica din anul școlar 2024-2025, doar pentru formațiuni de studiu noi: grupa mică, clasa pregătitoare și a IX-a

Ministerul Educației a publicat informații despre care este numărul minim/maxim de copii dintr-o grupă sau clasă, conform noii Legi a învățământului preuniversitar, pe pagina de Facebook. Prevederile se vor aplica din anul școlar 2024-2025, doar pentru formațiuni de studiu noi: grupa mică, clasa pregătitoare și clasa a IX-a. De exemplu, dacă într-o clasă de a VII-a sunt acum 35 de elevi, până la finalul nivelului de învățământ, adică finalul clasei a VIII-a, numărul elevilor nu se reduce, prevederea nu se aplică pentru că formațiunea de studiu este deja constituită.

„Efectivele de antepreşcolari, preşcolari şi elevi din formaţiunile de studiu deja constituite la data intrării în vigoare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 rămân aceleași până la finalizarea nivelului de învăţământ”, potrivit ministerului Educației.

  • „Clasele/Grupele în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân cu același număr de elevi până la finalizarea nivelului de învățământ”, potrivit Art. 23 (7) din Legea învățământului preuniversitar.

Precizările vin în contextul în care metodologia privind depășirea efectivelor formațiunilor de antepreșcolari, preșcolari sau de elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu mai mult de 2 beneficiari peste efectivul maxim prevăzut în Legea învățământului preuniversitar este în dezbatere publică.

Numărul minim/maxim de copii dintr-o grupă sau clasă, conform noii Legi a învățământului preuniversitar art. 23 alin. (1), publicat de ministerul Educației

 

Continuarea pe edupedu.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70