12.4 C
Paşcani
miercuri, mai 8, 2024

Noua lege anti-drog, promulgată: câți ani de închisoare riscă vânzătorii sau consumatorii

Legea devine mai aspră atât pentru vânzătorii de substanțe interzise, cât și pentru consumatori. Cei care cultivă, dețin sau comercializează droguri, riscă ani buni de închisoare. Actul normativ a fost promulgat, miercuri, de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

Care sunt noile pedepse pentru vânzarea sau consumul de droguri

Potrivit legii, promulgate miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis: cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea, cumpărarea, deţinerea drogurilor de risc se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani, notează Agerpres.

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, se arată în lege.

Așadar, pedepsele sunt după cum urmează:

De la 5 până la 15 ani de închisoare: pentru introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi pentru importul ori exportul de droguri de risc;

De la 10 până la 20 de ani de închioare: pentru aceleași fapte, care implică droguri de mare risc;

De la 15 până la 25 de ani de închioare: dacă faptele au avut ca urmare decesul unei victime.

Continuarea pe Adevarul

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70