14.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Noi moduri de etichetare pentru pneuri în Uniunea Europeană. Ce va apărea pe acestea pe lângă informaţii cu privire la aderenţa pe zăpadă şi pe gheaţă

UE îşi actualizează normele privind etichetarea pneurilor, sub aspectul performanţei lor energetice, pe lângă informaţii cu privire la aderenţa pe zăpadă şi pe gheaţă, informează un comunicat.

Consiliul Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie a adoptat luni poziţia de negociere cu privire la noile norme propuse.

Noile norme vor aduce beneficii consumatorilor, care vor putea face alegeri în cunoştinţă de cauză cu privire la siguranţa şi eficienţa consumului de combustibil ale pneurilor lor. Normele vor contribui totodată la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul rutier şi vor ajuta astfel UE să îşi îndeplinească angajamentele asumate în temeiul Acordului de la Paris.

Poziţia de negociere a Consiliului clarifică şi extinde domeniul de aplicare al cadrului de reglementare actual. Ea actualizează eticheta şi solicită includerea de informaţii cu privire la aderenţa pe zăpadă şi pe gheaţă. Noile cerinţe privind afişarea etichetei, inclusiv pentru vânzarea la distanţă şi vânzările pe internet, vor îmbunătăţi vizibilitatea sa pentru consumatori şi vor garanta că aceştia sunt pe deplin informaţi atunci când iau decizii de cumpărare. Regulamentul îmbunătăţeşte şi asigurarea respectării, creând o obligaţie de a înregistra pneurile într-o bază de date a produselor”, spune Anton Anton, ministrul energiei din România şi preşedintele Consiliului.

Domeniul de aplicare al regulamentului este extins pentru prima dată la pneurile pentru camioane şi autobuze (pneurile C3). Anterior, numai pneurile pentru autoturisme şi camionete făceau obiectul normelor. Poziţia Consiliului permite, de asemenea, includerea viitoare a pneurilor reşapate, după ce va fi elaborată o metodă de testare adecvată pentru măsurarea performanţei acestui tip de pneu. Există o clauză de revizuire, care prevede posibilitatea includerii pe viitor a kilometrajului şi a abraziunii ca parametri pentru etichetă, când vor fi disponibile metode de testare adecvate.

Continuarea pe mediafax.ro

Alte articole