18.2 C
Paşcani
duminică, mai 19, 2024

Noi condiții pentru donarea de sânge total/plasmă de la persoanele vindecate de COVID 19

Ministerul Sănătății a stabilit noi condiții pentru donarea de sânge total/plasmă de la persoanele vindecate de COVID 19.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul privind modificarea Anexei la Ordinul nr. 654/2020 privind aprobarea Metodologiei pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.

Documentul a fost elaborat în urma consultării specialiștilor din Comisia de anestezie şi terapie intensivă, Comisia de transfuzii și Institutul Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C. T. Nicolau”.
Actul normativ
conține modificări referitoare la selecția potenţialilor donatori de sânge total/plasmă care vor putea fi aleși dintre persoanele ce pot dovedi istoricul de infecție cu SARS CoV-2 și dispariția riscului de transmitere a bolii, fără să se mai aplice cerința că aceștia să fi fost internați în prealabil în spital.
De asemenea, au fost modificate cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 precum și lista documentelor solicitate, având în vedere necesitatea armonizării legislației în vigoare. De exemplu, a fost eliminat criteriul de eligibilitate care solicita ca donatorul să prezinte 2 teste RT-PCT negative.

Astfel, cerințele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 vor fi:
– semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;

-prezentarea documentelor care să ateste istoricul de infectie cu SARS-CoV-2, respectiv încetarea riscului de transmitere a bolii.

-încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei naţionale;

-intervalul între 2 donări de plasmă succesive este de cel puțin 14 zile.

Modificările urmăresc creșterea numărului persoanelor vindecate COVID-19 care pot să doneze sânge/plasmă, precum și a numărului pacienților critici din ATI care pot să primească plasmă.

citeste continuarea pe telem

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70