23 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Nemulțumiri printre comercianții de la Zilele Pașcaniului

Nemulțumiri în legătură cu modul de împărțire a spațiilor comerciale pentru Zilele Pașcaniului, ce vor avea loc în perioada 7-9 iulie. Unii dintre comercianții pășcăneni spun că cei veniți din afara localității ar fi fost favorizati. Este vorba despre zona din apropierea scenei, de pe strada Ștefan cel Mare, unde în marea majoritate, au primit spații, comercianții din alte localități.

În ceea ce privește modul de încheiere a contractelor, primarul, Marius Pintilie, a spus în conferința de presă de joi, 6 iulie, că anul acesta documentele au fost semnate mai devreme decât anul trecut, deși joi după amiază, oamenii încă stăteau la ușa primăriei pentru a obține semnătura administrației locale.

Edilul a mai spus că a refuzat să semneze pentru o serie de comercianți din zona Vale. A dat drept exemplu un comerciant care ar fi agresat un funcționar public, spunând că nu poate să colaboreze cu astfel de persoane.

În teren, în zonele unde comercianții lucrează de zori pentru amplasarea teraselor și a standurilor mai sunt alte și alte nemulțumiri, printre care și faptul că unii dintre ei sunt la distanțe foarte mari de generatoare și nu ar avea acces la curent electric.

Tot în categoria nemulțumiri, de această dată a cetățenilor, este și faptul că centrul municipiului, a fost închis de marți și va rămâne așa până luni, la ora 12:00. La baza acestei decizii, ar fi fost necesitatea de a lotiza și marca suprafețele de teren pentru comercianți.

Cu bune cu rele, sărbătoarea Pascaniului începe vineri, de la ora 11:00, în sala de spectacole de la Primăria Municipiului, unde va avea loc deschiderea evenimentului.

Sunt invitați să participe oficialități locale, județene și chiar naționale. După discursuri, va avea loc un spectacol artistic susținut de Ansamblul Rapsozii Siretului și soliști colaboratori ai Casei de Cultură Mihail Sadoveanu. Apoi, va fi premierea șefilor de promoție și a elevei cu media zece la Evaluarea Națională.

În aceeași zi, la Casă de Cultură va avea loc o expoziție realizată de Muzeul Municipal Pașcani ce poate fi văzută între orele 9-20. Seară, în față Primăriei Pașcani, va începe prima zi de spectacol, pe scenă special amenajată. De la ora 19:00, vor evolua mai multe talente locale, dar și artiștii naționali, Andreea Haisan și Olivia Adams.

Sâmbătă, 8 iulie, la Casă de Cultură, de la ora 11:00, va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Itinerarii”, realizată de elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași și un recital al unui cvartet de coarde. Tot de dimineață, la Clubul Sportiv Pașcani și la Clubul Copiilor vor avea loc mai multe competiții sportive la fotbal și șah.

Apoi, de la ora 19:00, pe scena din fața Primăriei Pașcani va începe cea de-a doua seară de spectacole, după aceeași formulă – prima dată artiști locali, iar apoi Fetele din Botoșani, Direcția 5 și un show de lasere.

Duminică, în ultima zi de sărbătoare, 9 iulie, ziua va începe cu teatru pentru copii la Casa de Cultură și vor continua competițiile sportive . Seara, va fi ultima rundă de spectacole în fața Primăriei, cu talente locale și Alexandru Brădățan, Cargo, Holograf și un show de lasere. În încheiere, va avea loc și un foc de artificii, de la ora 23.30, timp de zece minute.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70