11.9 C
Paşcani
marți, octombrie 1, 2024

Movila: Cristian Diaconescu şi-a pierdut calitatea de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară (P)

Trei persoane care şi-au semnat nişte hârtii între ei, pe persoană fizică, şi care îşi arogă funcţii fără să le ocupe în realitate, întreprind o serie de acţiuni care au depăşit sfera jocurilor politice şi le duc în seria faptelor penale. Mai nou, după ce probabil s-au plictisit să mă hărţuiască numai pe mine, au trecut la o serie de colegi de partid, oameni serioşi, muncitori, dedicaţi care întotdeuna le-au respins, elegant, demersurile nefundamentate legal. Atacurile iniţiate şi la adresa membrilor PMP, consilieri locali, viceprimari, preşedinţi de organizaţii, le arată negru pe alb tentativele josnice de destabilizare a unui PMP care are viitor. În încercarea disperată de a-şi mai negocia câte un loc după ce un partid întreg le-a îmchis uşa în nas, cei trei înceracă să ofere sentimentul că mai contează politic.
Informaţiile prezentate în mod intenţionat pentru a-mi afecta imaginea publică, pe frânturi, scoase din context, mai ales provocate, stârnite cu bună ştiinţă, ca mai apoi să fie promovate într-o anumită manieră defăimătoare în spaţiul public pot fi încadrate cu uşurinţă la hărţuire şi calomnie.
Cei trei foşti membri PMP care au sentimentul că o gaşcă de hărţuitori pot coagula un partid în jurul lor, cu forţa, au nevoie să înveţe regula celor şapte ani de acasă şi să înţeleagă că abuzurile la care sunt supus eu, familia mea, colegii de la partid şi membrii PMP nu înseamnă politică. La fel, trebuie să înţeleagă şi faptul că atunci când membrii unui partid, în proporţie de 95% îţi spun că trebuie să te duci acasă, pleci liniştit, chiar dacă nu eşti mulţumit de decizie. Hărţuielile zilnice, urmăririle constante, abuzurile, intruziunea în sfera personală sunt de cea mai joasă speţă. Astfel de oameni nu au ce căuta în politică.
Revenind la politică: Dl. Cristian Diaconescu şi-a pierdut calitatea de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, după ce în cadrul Congresului PMP, acesta şi-a pierdut funcţia de conducere. Cele trei persoane care acţionează în numele acestuia şi care îşi arogă funcţii în cadrul PMP, cu rea-voinţă, au deja formulate plângeri pentru uzurparea de calităţi oficiale şi nu numai.
Noua conducere a PMP, aşa cum a fost hotărâtă în Congresul din februarie 2022 şi în cel din martie 2023, este recunoscută inclusiv de către Autoritatea Electorală Permanentă. Până la acest moment, toate acţiunile sale au fost respinse de instanţă, inclusiv cea mai recentă, din cursul zilei de 14.06.2023, când Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de strămutare a dosarului şi l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Petru Movila – președinte PMP Iași

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70