13 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

Minoră din Paşcani, traficata în Bacău şi Roman

Încă o victimă din Paşcani a traficului de persoane. De acesta dată este vorba despre o minoră în vârstă de 11 ani de la un Centru de Plasament din oraş. Ea a fost exploatată de doi bărbaţi din Bacău care acum au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, viol, proxenetism şi exploatarea cerșetoriei.

În august 2017 tânăra a fost acostată pe stradă de un bărbat în vârstă de 33 de ani Marius Ciprian Vărzar a invitat-o să consume băuturi alcoolice apoi a întreţinut relaţii sexuale cu ea. A doua zi dimineaţă a convins-o să fugă din centrul de plasament şi să meargă cu el la Bacău. Acolo a fost dusă în nişte locuinţe abandonate folosite de alţi oameni ai străzii şi fără adăpost. Fata a fost obligată să cerşească şi să se prostitueze şi şi a fost supusă unor agresiuni fizice greu de imaginat.

“În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 14 august 2017, o minoră, la acea dată în vârstă de 11 ani, internată în cadrul unui complex de Servicii Sociale din municipiul Pașcani, s-a sustras supravegherii personalului de specialitate și a părăsit fără aprobare incinta centrului, fiind acostată pe o stradă din apropiere de către inculpatul V. C. M, în vârstă de 33 ani.

Inculpatul a determinat-o pe victima minoră să consume băuturi alcoolice, iar ulterior i-a făcut promisiuni romantice și a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta.

Urmare a consumului de băuturi alcoolice, minoră în vârstă de numai 11 ani, şi-a pierdut cunoștința, stare din care și-a revenit abia în dimineața zilei următoare, când a acceptat propunerea inculpatului de a se urca într-un tren care urma să îi ducă până în municipiul Bacău. Ajunsă la destinație, victima minoră a fost condusă în zona Autogării, acolo unde mai multe persoane fără locuință amenajaseră un adăpost într-un complex de clădiri abandonate, aflate în stare de ruină.

Din relatările persoanei vătămate a rezultat faptul că, odată integrată în societatea oamenilor fără adăpost cantonați în zona Autogării, a fost prezentată de către inculpatul V. C. M ca fiind soția sa. Ulterior, inculpatul a constrâns-o la raporturi sexuale și a obligat-o, de asemenea, ca în timpul zilei să cerșească în apropierea a două supermarketuri din zona autogării, iar seara, să întrețină raporturi sexuale contra cost cu mai mulți bărbați pe care acesta i-a racolat. Minora s-a aflat în compania inculpatului, circa două săptămâni, timp în care acesta a dus-o în mai multe locuri de pe raza municipiului Bacău, frecventate de persoanele fără adăpost. În toată această perioadă, inculpatul i-a administrat, în repetate rânduri, corecții fizice pe care victima le-a descris în termeni ce exprimă o intensitate deosebită și care, erau în esență, cauzate de insuficiența sumelor de bani obținute din cerșetorie.” se arată în comunicatul DIICOT Bacău.

Ulterior, tânăra a reușit să scape dar a fost racolata de alt proxenet din Roman, Ioan Dobrin zis Cichi. Şi acesta a obligato să se prostitueze până în septembrie 2017 când un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Neamț a depistat-o pe şoseaua de centura în timp ce încerca să atragă bărbaţi cu care să întrețină relații sexuale contra cost. Tânăra a fost identificată apoi predata Poliţiei Paşcani.

’In perioada următoare minoră a fost determinată să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi, de fiecare dată fiind însoţită de către minoră în vârsta de 14 ani și de către o altă persoană de sex feminin. Cele două, la rândul lor practicante ale prostituţiei, aveau rolul de a o supraveghea direct pe victima minoră, discutau cu clienţii interesaţi de serviciile acesteia și încasau în avans sumele de bani plătite de aceștia. Sumele de bani încasate în schimbul serviciilor sexuale oferite de către persoana vătămată erau remise inculpatului D. I. Regimul de exploatare la care a fost supusă minoră a luat sfârșit la data de 2.09.2017, atunci când un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Neamţ a depistat-o’’, a mai arătat DIICOT.

Cei doi proxeneţi au fost prinşi şi prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

 

 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70