-1.1 C
Paşcani
miercuri, ianuarie 19, 2022

Ministrul Sănătății, precizări despre bonusul de 500 de euro: Se dă pe toată perioada pandemiei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut precizări cu privire la bonusul de 500 de euro pentru personalul medical: reprezintă un spor de periculozitate de care va beneficia tot personalul medical implicat în lupta împotriva infecţiei COVID-19, pe toată perioada pandemiei.
„Este un spor de periculozitate care se dă efectiv pe toată perioada pandemiei, pentru toţi cei care lucrează în context de infecţie COVID. Este un spor care vine pentru ceva ce nu a mai fost, pentru ceva care este necunoscut, pentru ceva care are şi o mortalitate mare, dar şi o rată de îmbolnăvire mare”, a declarat Nelu Tătaru, joi seară, la Digi24.

Ministrul a adăugat că „acest stimulent nu este doar pentru Suceava, este pentru tot ceea ce înseamnă personal medical superior, mediu şi auxiliar implicat în lupta împotriva infecţiei COVID, pentru toate secţiile, pentru toate compartimentele care au pacienţi sau tratează pacienţi cu infecţie COVID, care investighează sau care consultă. Aceşti pacienţi care sunt consultaţi trec prin anumite sectoare. Toate aceste sectoare vor primi această sumă în cuantum de 2.500 lei. Este un spor de periculozitate şi vreau să-l tratăm ca un spor de periculozitate care va fi dat pe perioada pandemiei.”

„Dacă secţia respectivă are pacienţi sau este în prima linie în tratamentul pacienţilor COVID, atunci vor primi. Dar managementul sau directorul medical al spitalului, de obicei, va spune care sunt secţiile care tratează infecţiile coronavirus”, a subliniat Nelu Tătaru.

SURSA: DIGI24.RO

DE LA ACELAȘI AUTOR

Anunt privind finalizarea implementarii proiectului „Grant pentru capital de lucru”

SC IRIS GHEŢ TRANS SRL anunta finalizarea implementarii proiectului...

40% din cazurile de cancer sunt datorate stilului de viață. Ce poți schimba pentru a preveni apariția bolii

Cancerul reprezintă a doua cauză a mortalității în țările...

Ministrul Finanțelor: România va impozita multinaționalele cu 15% din profit de la 1 ianuarie 2023

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat, marți seara, că...

DN 28B (Târgu Frumos – Botoșani), extins cu o bandă pe fiecare sens

Potrivit imaginilor făcute publice de Direcția Regională de Drumuri...