19.4 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Ministerul Agriculturii anunță subvenții pentru cultivarea cartofilor. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Să încurajeze producătorii să cultive cartofi, Ministerul Agriculturii oferă, şi în acest an subvenţii. În total, vorbim despre aproape trei milioane de euro.

Diana Speretoiu, reporter Observator: „Valoarea acestui ajutor este de 200 de euro la hectar pentru fiecare producător care se va înscrie în program. Fermierii trebuie să obțină cel puțin 15 tone de cartofi la hectar și să vândă cel puțin 6 până la data de 10 noiembrie. Rămâne de văzut dacă acești bani vor încuraja fermierii să cultive în acest an cartofi pentru că și anul trecut au fost acordate aceste sume dar nu au convins pe mulți fermieri, doar 2.500 s-au înscris.

Depozitele puține, prețurile tot mai mari pentru semințe și îngrășăminte, seceta sau marfa multă adusă din import au făcut ca prețul cartofului românesc să scadă. Mulți fermieri au spus că cei 200 de euro nu ar acoperi nici măcar motorina necesară pentru recoltare, așa că unii dintre ei au spus că se vor reorienta culturi mai puțin pretențioase. Valoarea totală a acestei scheme de ajutor este de aproximativ 3 milioane de euro.”

Sursa Observator

Alte articole