9.9 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Metode de vopsit ouă. Tehnica orezului dă cel mai bun rezultat

De Paşte, în casele tuturor se găsesc friptura de miel, drobul, pasca, ouăle vopsite şi cozonacul. Cu ce se diferenţiază? Ei bine, este vorba despre aspect, gust şi tehnică. Ouăle vopsite, spre exemplu, se fac diferit de la casă la casă. Dacă vrei să le faci şi tu altfel, din categoria metode de vopsit ouă îţi prezentăm astăzi tehnica orezului.

Nu ai nevoie decât de 60 de minute, un pumn de orez, câteva ouă şi, bineînţeles, vopsea specială. Garantat, vor ieşi nişte ouă frumos colorate. Află de mai jos care sunt paşii pe care trebuie să îi urmezi.

Tehnica orezului. Cum se procedează

Mai întâi fierbi ouăle. Nu uita: ai nevoie de ouă proaspete. Pentru fierbere trebuie să le speli bine, astfel încât să elimini orice urmă de murdărie sau de grăsime de pe coaja ouălor. Cu alte cuvinte, te asiguri că vopseaua se prinde uniform. Apoi clăteşti ouăle şi le pui la fiert, în apă rece. În aceasta adaugi şi o linguriţă de oţet, pentru ca, la final, coaja să se desprindă foarte uşor de albuş. Dacă vrei ouă mai moi, fierbe-le în jur de 6-7 minute. Dacă însă vrei să fie tari, e suficient să le laşi la fiert 10-12 minute. După ce au fiert, scurge apa fierbinte şi dă-le pe sub jetul de apă rece. După circa 15 minute le poţi vopsi.

Ai nevoie de:

  • 1 pumn de orez (circa 1/4 de cană orez alb)
  • 10 picături colorant alimentar
  • pungă de plastic cu fermoar
  • mănuşi de plastic

Metoda:

Pune orezul în pungă. Toarnă apoi colorantul peste el, sigilează punga şi agită bine. Astfel, orezul se colorează în totalitate. Desfă punga, introdu un ou, prinde înapoi marginile şi agită uşor, ca să se coloreze. Pentru un plus de aspect, poţi pune vopsea în mai multe pungi (o pungă cu roşu, una cu verde, alta cu galben etc.). După ce oul s-a colorat cu roşu, spre exemplu, îl poţi pune în alta pungă, cu altă culoare.

Cum decojeşti ouă rapid

Trucurile de mai jos sunt utile nu doar de Paşti, ci şi pentru atunci când foloseşti albuş pentru decorarea unei farfurii şi e absolut necesar ca acesta să fie intact. Spre exemplu, cand decorezi farfuria cu salată boeuf. Foloseşte-te de acest truc minunat.
În primul rând, asigură-te că ouăle folosite au o vechime între 7 şi 14 zile. Dacă sunt prea proaspete ori mai vechi de 14 zile, coaja se desprinde cu tot cu albuş.
În al doilea rând, după ce ai oprit flacăra aragazului, mai ţine ouăle în apă clocotită încă vreo 15 minute.

Alte trucuri să decojeşti ouăle repede şi bine:

  • adaugă o linguriţă de bicarbonat de sodiu în apă în care fierb ouăle. Bicarbonatul accelerează, de fapt, alcalinizarea oului;
  • rulează uşor oul pe o suprafaţă netedă. Astfel, coaja va crăpa mai repede şi se va desprinde mai uşor;
  • îndepărtează coaja din vârful oului, apoi suflă cu putere în ou. Aerul care pătrunde va desprinde mai repede coaja de albuş.

Folosește aceste trucuri pentru a nu te chinui cu decojirea ouălor. Notează-le undeva, ca să le ai la îndemână.

Sursa bzi.ro

Alte articole