10.8 C
Paşcani
luni, mai 13, 2024

ME a stabilit lista sporturilor care pot aduce burse de merit elevilor în anul școlar 2024 – 2025

Elevii de gimnaziu și liceu cu rezultate bune la o serie de campionate naționale pot beneficia, potrivit noii legi a învățământului, de burse de merit. Recent, Ministerul Educației a stabilit lista sporturilor care vor putea aduce elevilor, în anul școlar 2024 – 2025, burse de merit. Potrivit ministerului, burse de merit pentru performanțe sportive deosebite vor putea primi circa 30.000 de elevi.

După cum stabilește Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, printre beneficiarii burselor de merit se numără și elevii care au obținut medalii de aur la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice.

Lista campionatelor naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice trebuie aprobată, după cum apare în aceeași lege, prin protocol între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport.

Protocolul amintit, care, practic, stabilește lista sporturilor (campionatelor) ce vor permite, în anul școlar 2024 – 2025, obținerea burselor de merit, a fost aprobat acum câteva zile de cele două entități.

Astfel, în listă putem găsi sporturi precum baschet, badminton, box, canotaj, fotbal, gimnastică, polo, scrimă, tenis, volei etc. Lista completă poate fi descărcată de la finalul articolului.

“Sute de elevi participă în fiecare an la campionatele naționale de baschet, atletism, canotaj, scrimă, tenis și alte sporturi olimpice. Acești elevi sunt un model de perseverență, devotament și curaj pentru colegii lor. E important să le recunoaștem rezultatele și să-i susținem în drumul lor spre performanță! Estimăm că aproximativ 30.000 de elevi vor beneficia de burse de merit anul viitor școlar pentru performanțele lor sportive! Succes, dragi elevi, și felicitări pentru munca voastră de zi cu zi!”a declarat recent Ligia Deca, ministrul educației.

Valoarea bursei de merit este stabilită, pentru acest an școlar, prin legea învățământului și este de 450 lei/ lună. Începând cu anul școlar 2024-2025, valoarea minimă a burselor trebuie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei.

Sursa avocatnet.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70