16.6 C
Paşcani
marți, mai 21, 2024

Mașini avariate de furtună: Chiar dacă nu au CASCO, proprietarii de mașini pot primi bani pentru reparația lor

Ținând cont de faptul că, în această perioadă, au fost anunțate furtuni în mai toate regiunile țării, proprietarii de mașini ce sunt avariate de obiecte aflate pe domeniul public și în administrarea autorităților trebuie să știe că pot cere acestora plata unor sume ce pot fi folosite pentru repararea vehiculelor. Astfel, chiar dacă nu au o asigurare CASCO, cei ce-și găsesc mașina avariată de căderea unui copac, de exemplu, pot cere autorităților locale, în instanță, plata unor despăgubiri.

Atât asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), cât și asigurarea CASCO acoperă riscuri la care se expun conducătorii auto și mașinile lor sau ale altora, din cauza lor. Asigurarea RCA este obligatorie pentru șoferi, în timp ce asigurarea CASCO este opțională.

Apoi, polița RCA acoperă daunele produse altora, iar cea CASCO acoperă daunele produse mașinii deținătorului, indiferent de cine le provoacă, în condițiile în care a plătit pentru acoperirea anumitor riscuri.

Așadar, cei ce au o asigurare suplimentară CASCO și își găsesc mașina avariată pe domeniul public, indiferent de cauză, rezolvă situația relativ ușor și rapid: se adresează asigurătorului la care au încheiată această asigurare.

Pe de altă parte însă, în cazul unei mașini avariate pe domeniul public, din cauza unor obiecte sau elemente de construcții ce trebuie întreținute de autorități (un copac, de exemplu), lucrurile se complică pentru cei ce nu au decât o poliță RCA.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70