20.1 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Localnic aniversat la o sută de ani de viață, la Tătăruși – FOTO

Un bătrân din comuna Tătăruși a împlinit zilele trecute o sută de ani. Este vorba despre Gheorghe Iacob, localnicul care a văzut cele două războaie mondiale, a trecut prin greutățile vieții și a ajuns să se bucure la centenar alături de o familie numeroasă, formată din cei șase copii ai lui, nepoții și strănepoții.

Aniversarea a fost o mare bucurie atât în rândul celor apropiați, cât și în comunitate. Primarul și viceprimarul comunei l-au vizitat acasă.

Edilii i-au dus daruri în semn de prețuire și apreciere pentru vârstnicul comunei.

Cu toții au ciocnit un pahar de șampanie, iar cei dragi au eliberat spre cer baloane cu heliu cu inscripția 100 de ani.

Alte articole