9.9 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Lege pentru instalarea de bariere la trecerile de cale ferată

În Iaşi sunt peste o sută de treceri la nivel, dar marea majoritate au doar un indicator de avertizare. Legea nu impune însă amplasarea de bariere în toate punctele de intersecţie cu reţeaua feroviară.

O lege ce completează Ordonanţa 43/1997 privind regimul drumurilor dă termen CFR un an şi jumătate pentru instalarea de bariere pe drumurile europene şi naţionale la trecerile la nivel de cale ferată. „Trecerile la acelaşi nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor internaţionale «E», precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere realizate de către administratorul căii ferate, cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere“, a arată în articolul nou introdus. O altă prevedere impune administratorului căii ferate să asigure vizibilitatea „prin curăţarea vegetaţiei pe o rază de 150 de metri măsurată din intersecţie“. În ultimul caz, amenzile pot fi date începând cu 1 ianuarie 2019, iar pentru lipsa barierelor, din prima zi a anului 2020. Sancţiunile pornesc de la 30.000 de lei, maximul fiind 250.000 de lei.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole