16 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Lansare de carte și spectacol cu tradiții de iarnă, la Heleșteni – VIDEO

Marți, 28 noiembrie, la Căminul Cultural din Heleșteni a avut loc lansarea unei cărți în care sunt descrise obiceiurile de iarnă din localitatea gazdă dar și din Ruginoasa. Este vorba despre lucrarea „Jocuri Rituale din Moldova. Satul Românesc în Mrejele Globalizării”, scrisă de profesorul Alin Rus şi publicată de Editura Humanitas. Volumul reprezintă o cercetare antropologică de peste un deceniu în zona județului Iași, îndeosebi în localitățile Heleşteni şi Ruginoasa.

Studiul analizează în amănunt șase dintre obiceiurile cele mai cunoscute din cele două localităţi: Jocul Caprei, Jocul Cerbului și Mascații din Heleşteni; Confruntarea Mascaților, Malanca și Târâitul din Ruginoasa.

La întâlnire a fost prezent și primarul comunei Ruginoasa, Dănuț Nechifor, localitate unde urmează să fie organizat un eveniment similar.

După discuții, pe scenă au avut loc reprezentații din obiceiurile de iarnă descrise în carte. Spectacolul s-a încheiat cu un dans tradițional al „babelor și al mosnegilor”.

De precizat este faptul că evenimentul a fost o premieră, fiind pentru prima dată când Editura Humanitas publică o monografie despre jocurile din patrimoniul imaterial al Moldovei.

Alte articole