20.1 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Lansare de carte și atelier de poveste la Târgu Frumos. „Cartea bunătății. Povești din Moldova”, de Cristina Andone

Luni, 25 martie, se anunță activități deosebite la Târgu Frumos. Liceul Special Moldova, Comunități școlare in sinergie și Primăria Orașului pregătesc o lansare de carte și un atelier.
Autoarea Cristina Andone ne amintește cum, de mii de ani, poveștile au venit dinspre sat către oraș, ca sursă de înțelepciune. Dar, de ceva vreme, aceste povești au amuțit, copleșite fiind de istorisirile de la oraș.
La ce visează copiii de la sate?
Care sunt reperele lor de bunătate?
Care sunt obstacolele lor?
Poveștile lor par intrate în amorțire, fără nicio șansă în competiția cu universul mult mai colorat, mai agresiv, mai bine promovat al poveștilor „de la centru”.
Povestea a fost mereu antrenament pentru viață, busolă pentru valori, sursă de inspirație și de visare!
Nu ne antrenam peste tot la fel! Pentru un copil de la sat a ajuta pe cineva înseamnă să taie lemne, să care apă sau să dea de mâncare la pui. Pentru foarte mulți dintre ei, bunătatea înseamnă, mai ales, #prezența familiei.
„Ca scriitor, aleg întotdeauna drumul greu. Pentru că ştiu că la capătul lui voi gasi o minune, nu o banalitate. Nu a fost uşor să strâng sute de răspunsuri de la tot atâția copii, din 16 localități din Romania. Dar aceste semințe de bunătate au rodit într-o carte. O carte despre ce înseamnă să fim generoşi, deschişi, să avem încredere şi răbdare. Despre cum educația e singura cale rodnică. Despre cum doar împreună ne va fi cu adevărat mai bine. Veți găsi multe dintre gândurile copiilor în paginile scrise de mână despre bunătate. Le-am lăsat așa, neprelucrate, pentru că inocența lor este artă. Sper să fie o sursă de inspirație pentru toți copiii, indiferent unde locuiesc!”
*Cristina Andone a făcut o consistentă donație de carte pentru copiii Liceului Special „Moldova” și Centrului de zi- copii romi, din satul Zmeu, comuna Lungani. Cărțile conțin cod QR pentru a fi accesate și în format audio, în lectura autoarei” se arată intr-o postare pe pagina de Facebook a paginii Comunități școlare in sinergie.

Alte articole