13 C
Paşcani
joi, mai 9, 2024

La mulţi ani, Europa! Cum stă România în UE după 13 ani de la aderare: suntem pe primul loc la internet, producţia de porumb şi floarea soarelui, dar pe ultimele locuri la educaţie, sănătate, drumuri

Ziua Europei (9 mai), la 70 de ani de la concretizarea ideii de uniune a statelor europene şi la 13 ani de la aderarea României la blocul comunitar, găseşte Uniunea într-o criză economică fără precedent provocată de coronavirus  România ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene beneficiază de toate avantajele pe care le oferă această poziţie – libera circulaţie a bunurilor, capitalului şi persoanelor, piaţa unică etc.  De asemenea, aderarea la Uniunea Europeană a pus bazele unei dezvoltări economice mai accelerate  Cu toate acestea, ţara se află astăzi în poziţia paradoxală în care ocupă locuri fruntaşe la producţia agricolă, însă exportă materie primă, care este prelucrată în statele vestice şi apoi produsele cu valoare adăugată sunt importate de România.

„Noi ne-am consolidat economia în anii de după aderare, însă totuşi puteam să ne dezvoltăm mai mult în zona balanţei de comerţ exterior. Este de ne­înţeles să avem o balanţă negativă pe zona agro­alimentară. Este clar că exportăm materie primă şi importăm produse finite. Cred că a venit mo­mentul, şi în acest moment se caută soluţii, să pro­ducem pe cât posibil pe plan local. Este cazul să discutăm şi de reindustrializarea României, in­clusiv cu susţinere de la buget, capitalizarea nu se poate face doar din partea mediului privat. De ase­menea, să valorificăm turismul, pentru că avem o ţară deosebit de frumoasă, însă aici este ne­voie de infrastructură“, a declarat pentru ZF pro­­fesorul universitar Nicolae Istudor, rectorul Aca­demiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

România se află pe primul loc în rândul statelor europene la indicatori precum producţia de porumb, de floarea-soarelui sau viteza inter­ne­tului fix. De asemenea, ocupa locuri fruntaşe în ceea ce priveşte creşterea economică, până la apa­riţia crizei coronavirusului.

„De când am aderat la Uniunea Europeană a fost clar care este rolul nostru. Avem un po­tenţial destul de bun pe agricultură şi industria ali­mentară, IT, turism, pe zona de educaţie me­dicală avem specialişti foarte buni“, a mai spus Nicolae Istudor.

Pe de altă parte, ţara este la coada cla­sa­mentului la indicatori precum PIB/capita, nivelul salariului minim, speranţa de viaţă la naştere sau finanţarea sistemelor de educaţie şi sănătate.

„Cred că România şi-a consolidat poziţia în UE în cei 13 ani, deşi, în opinia mea, puteam sta şi mai bine. E loc de şi mai bine, din punctul de ve­dere al accesării fondurilor europene, de exem­plu. Una peste alta, progresul se vede şi este foar­te important cum trecem peste această criză.“

citeste continuarea pe zf.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70