19.9 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Întâlnirea colecționarilor de tradiții românești, la Todirești – VIDEO

Sâmbătă, 5 noiembrie, în zi cu tradiție în satele românești, ziua Moșilor de toamnă, la Todirești va avea loc o prima întâlnire a colecționarilor din zona Pașcaniului și nu numai. Inițiativa aparține unor personalități din domeniul muzeisticii ieșene, care au înființat Rețeaua Micilor Muzee din Ținutul Iașilor. Printre coordonatorii acestui proiect se află și Centrul Cultural din Ruginoasa, reprezentat de Cristina Axinia.

Avem plăcerea de a vă invită sâmbătă, 5 noiembrie (în Ziua Moșilor de toamnă), începând cu orele 10.30, la Sfatul colecționarilor organizat în cadrul primei reuniuni a Rețelei Micilor Muzee din Ținutul Iașilor (RMMTI). Sfatul va avea loc în incinta Centrului Cultural „Flori de mai” din comună Todirești, gazde bune fiindu-ne Doamna profesor Oana Damaschin, coordonatoarea Centrului Cultural, și Domnul Dănuț Gârbea, pasionat colecționar din localitate.

Precizăm faptul că Rețeaua a fost înființată la inițiativa unor colecționari din județul Iași, membri fondatori fiind următoarele personalități din domeniul muzeisticii ieșene: Dr. Angela Paveliuc-Olariu, reputat etnolog român, Dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, etnograful Marcel Lutic de la Muzeul Municipal Pașcani și Cristina-Ioana Axinia, coordonatorul Centrului Cultural Ruginoasa” se arată în anunț.

Scopul Rețelei vizează promovarea culturii și artei populare românești, sprijinirea și apărarea micilor muzee sătești și a colecționarilor din zona Iașilor, a persoanelor și a instituțiilor care activează în domeniul meșteșugurilor tradiționale, a portului și a dansului popular.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70