15.8 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

Instituțiile publice vor trebui să afișeze pe site-urile proprii taxele percepute pentru serviciile oferite cetățenilor, a stabilit Parlamentul

Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor avea, în curând, obligația de a publica, din oficiu, pe site-ul propriu și taxele practicate pentru serviciile publice prestate cetățenilor, după cum reiese dintr-un proiect de lege adoptat miercuri la Camera Deputaților. Măsura urmărește să ușureze accesul cetățenilor la diverse servicii publice fără a mai fi necesare drumuri până la autorități sau contactarea lor prin telefon.

Modificarea se regăsește într-un proiect de lege ce merge acum, după ce-a trecut de Parlament, la promulgarea președintelui țării și prin care se dorește completarea unui paragraf ce se regăsește în OUG 41/2016, act normativ prin care au demarat procedurile de simplificare a birocrației.

Mai exact este vizat articolul 1 din OUG 41/2016 care, în prezent, sună în felul următor: „Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația de a publica, din oficiu, informații și modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, atât pe pagina de internet proprie, cât și pe punctul de contact unic electronic (…), în varianta actualizată și într-un format tehnic care să permită descărcarea și editarea lor în scopul completării în format electronic de către beneficiar”.

Prin proiectul de lege care a primit acum votul Parlamentului se stabilește completarea formulării de mai sus cu următorul paragraf: „În cazul în care furnizarea serviciilor publice se realizează cu perceperea de taxe/ tarife/ comisioane, după caz, acestea sunt publicate, din oficiu, pe website-ul propriu și în punctul de contact unic electronic”.

Continuarea pe avocatnet.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70