19.1 C
Paşcani
marți, aprilie 30, 2024

Începe o nouă sesiune parlamentară: Ce măsuri de interes pentru persoanele fizice ar putea fi adoptate curând

Săptămâna viitoare, mai exact, joi, începe prima sesiune ordinară din acest an a Parlamentului, pe agenda acestuia aflându-se mai multe propuneri care-i vizează pe cetățeni și care ar putea fi adoptate în următoarea perioadă. Unele dintre măsurile luate în discuție sunt de dată recentă, dar mai sunt și unele a căror adoptare a fost amânată în alte sesiuni.

După cum stabilește Constituția României, cele două camere parlamentare, Camera Deputaţilor şi Senatul, se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. “Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie”, scrie, mai exact, în Constituție.

Astfel, în curând începe prima sesiune parlamentară din acest an, așa că prezentăm cele mai importante proiecte legislative ce ar putea trece de Parlament în acest an.

Conducători de vehicule

Proba teoretică a examenului auto se va putea susține oriunde în țară, iar perioada necesară pentru a obține permisul de conducere se va reduce

Un proiect de lege ce ar putea ajunge curând la votul decisiv al deputaților, având propunere de adoptare, stabilește modificarea Codului rutier, astfel încât proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere să se poată susține oriunde în țară, nu doar în localitatea sau regiunea de domiciliu. În plus, se va reduce și intervalul de timp necesar obținerii permisului auto, ce conține perioada de școlarizare, dar și cele două etape ale examenului, mai exact, proba teoretică și cea practică.

RCA va deveni obligatorie pentru bicicletele și trotinetele electrice

Un alt proiect legislativ aflat în Parlament prevede modificarea reglementărilor privind asigurările de răspundere civilă obligatorii și extinde obligația de asigurare asupra mai multor vehicule, inclusiv asupra bicicletelor electrice și trotinetelor electrice.

Valabilitatea permisului de conducere s-ar putea majora pentru șoferii de până la 70 de ani și s-ar putea reduce pentru cei trecuți de această vârstă

Conducătorii auto cu vârsta de până la 70 de ani își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent, deoarece, potrivit unui proiect ce ar putea fi adoptat în Parlament în acest an, valabilitatea acestor documente s-ar majora de la 10 ani, cât e în prezent, la 15 ani. Pe de altă parte, șoferii trecuți de 70 de ani vor trebui să-și reînnoiască permisul de conducere la fiecare cinci ani, iar cei trecuți de 80 de ani, la fiecare doi ani.

Motocicliștii vor scăpa de obligația de a avea trusă medicală, triunghi reflectorizant și extinctor

Proiectul ce conține această măsură este de mai mult timp în Parlament, dar, spre sfârșit de 2023, a primit raport favorabil la Camera Deputaților, care va da votul decisiv. Concret, proiectul stabilește că, pentru a elimina o obligație greu de pus în practică, Codul rutier urmează să fie modificat, iar cei ce folosesc mopede, scutere sau motociclete să nu mai fie obligați, așa cum e acum, să aibă asupra lor trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu.

Continuarea pe avocatnet.ro

Alte articole