Magistraţii Curţii de Apel condamnă pe bandă rulantă instituţiile din domeniul sanitar să asigure medicamentele necesare bolnavilor grav. În nici două săptămâni de la depunerea acţiunii, unei ieşence i s-a aprobat acordarea gratuită a medicamentului care ar fi costat-o altfel 5.000 de euro lunar. Judecătorii au remarcat faptul că producătorul depusese o cerere de autorizare a medicamentului în România, dar funcţionarii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) nu dăduseră un răspuns nici după şase luni. Pacienta în cauză avea un cancer care evolua foarte repede.
În luna mai 2020, Maria H. a fost diagnosticată cu cancer pulmonar. A fost internată la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, unde a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, perfuzii şi tratamente. În iulie, medicii au apelat la imunoterapie, dar în martie acest an s-a constatat că boala a progresat, apărând metastaze osoase şi hepatice. Medicii au ajuns la concluzia că singura opţiune terapeutică este medicamentul Lorlatinibum, produs de Pfizer, care este însă accesibil doar din străinătate. Aprobat spre utilizare la nivel european sub denumirea comercială Lorviqua, în România medicamentul este inclus în Nomenclatorul medicamentelor pentru uz uman întocmit ANMDM, având preţul aprobat încă din 2018.
Pfeizer România SRL a cerut Agenţiei evaluarea medicamentului pentru tratarea cancerului pulmonar, dosarul fiind înregistrat pe 14 decembrie 2020. Pe site-ul agenţiei, medicamentul apare „în aşteptare“. Aceasta, deşi Directiva 89/105/CEE impune ca decizia de aprobare sau respingere a includerii unui medicament în lista sistemului naţional de asigurări să se facă în cel mult 90 de zile. Doar în cazul excepţionale, Directiva admite o prelungire de încă 90 de zile. Termenul a trecut însă, fără ca ANMDM să fi luat vreo decizie, indiferent care. În instanţă, reprezentanţii Agenţiei au invocat faptul că Pfizer ar fi plătit tariful necesar doar în cursul lunii mai. Practic, funcţionarii au ţinut dosarul în sertar, indiferenţi la suferinţele bolnavilor şi la posibilitatea ca aceştia să moară în aşteptarea unei ştampile.
Dosar declinat de la Bucureşti la Iaşi
Ieşeanca s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti luna trecută, cerând obligarea, prin ordonanţă preşedinţială, a Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ANMDM să-i aprobe acordarea medicamentului, în regim compensat 100%. Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat însă competenţa, trimiţând dosarul la Iaşi, în localitatea de domiciliu a pacientei.
Ordonanţa preşedinţială este o procedură care permite analizarea unui caz de urgenţă, în situaţiile în care orice întârziere ar periclita respectarea unui drept al petentului. Iar dreptul la viaţă este considerat un drept fundamental.
În instanţă, instituţiile chemate în judecată au invocat lipsa calităţii procesuale pasive. Practic, toate cele patru instituţii responsabile de sănătatea românilor au invocat că nu e treaba lor să aprobe utilizarea de urgenţă a unui medicament. A fost invocată şi excepţia netimbrării acţiunii, deşi acest pas fusese parcurs încă din faza dezbaterilor de la Curtea de Apel Bucureşti. A fost invocată şi excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale.
Maria H. ar fi trebuit să facă întâi o cerere oficială celor patru instituţii şi abia după respingerea ei, să se adreseze instanţei, conform procedurii normale de contencios administrativ. În opinia responsabililor din domeniul sanitar, metastazele nu reprezintă o urgenţă.
Toate excepţiile invocate au fost respinse de magistraţii Curţii de Apel. Aceştia au apreciat ca îndeplinite condiţiile de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, până la rezolvarea problemei de fond, cea a înscrierii medicamentului în lista celor compensate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât procedura se află în curs.
„Reclamanta are o aşteptare legitimă ca medicamentul recomandat ca tratament pentru afecţiunea gravă de care suferă să fie inclus pe lista medicamentelor de care asiguraţii beneficiază, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Nerespectarea termenului prevăzut de directiva europeană şi transpus în legislaţia naţională nu poate genera consecinţe negative asupra dreptului reclamantei la ocrotirea sănătăţii şi a dreptului la viaţă, prin impunerea acesteia a unei sarcini excesive în sensul suportării din surse financiare proprii, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp, a costului exorbitant cu tratamentul medicamentos recomandat“, au conchis judecătorii.
Aceştia au aprobat cererea ieşencei de a primi medicamentul în mod gratuit. Autorităţile sanitare mai au totuşi posibilitatea recursulului.
