12.4 C
Paşcani
miercuri, mai 8, 2024

Iaşul va fi astăzi capitala ţării. Preşedintele şi premierul, alături de lideri politici, vin în Piaţa Unirii

Organizatorii cred că ieşenii vor participa în număr foarte mare la evenimentele din stradă, având în vedere şi vremea foarte caldă anunţată. Care este programul complet al manifestărilor? Ce restricţii de circulaţie sunt anunţate?

Mii de ieşeni sunt aşteptaţi astăzi în Piaţa Unirii la manifestările dedicate împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române. Prezenţa numeroasă a ieşenilor poate fi facilitată şi de faptul că la Iaşi se anunţă a fi, potrivit meteorologilor, o zi însorită, cu temperaturi ce pot depăşi 10 grade la amiază. Evenimentele vor avea loc în intervalul 11:30 – 15, cele oficiale fiind programate la ora 13. La Iaşi vor ajunge unii dintre cei mai importanţi lideri politici actuali, în frunte cu şeful statului, Klaus Iohannis. Preşedintele ţării va susţine o alocuţiune şi va pleca în Iaşi după depunerea de jerbe la mormântul lui Al.I. Cuza de la Biserica „Trei Ierarhi“ (ora 14:30). Premierul Ludovic Orban, şeful PSD Marcel Ciolacu şi liderul Pro România Victor Ponta vor participa, de asemenea, la festivităţile organizate de către Primăria Iaşi. Dintre miniştri, la Iaşi vor veni Costel Alexe (Mediu), Ionel Ciucă (Apărare), Ion Ştefan (Dezvoltare) şi Virgil Popescu (Economie). Nu în ultimul rând, printre invitaţi se numără şi ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70