Doliu în orașul Hârlău și satul Parcovaci. Inginerul Mircea Mihăilescu, fost primar, viceprimar și consilier local al Harlaului a trecut la cele veșnice. Cu nemăsurată tristețe, edilul Radu Curcă, a transmis un mesaj în care își exprimă regretul:
„Anunțăm cu profundă durere trecerea în neființă a celui ce a fost PRIMAR, VICEPRIMAR și CONSILIER LOCAL, dar în primul rând un OM EXCEPȚIONAL- ING. MIHĂILESCU MIRCEA
Vestea dispariției dintre noi a Ing. Mircea Mihăilescu i-a marcat pe toți cei care l-au cunoscut. Era un om apreciat atât pentru amprenta lăsată asupra construcțiilor de natură hidrotehnică din zonă dar și pentru lucrările sale artistice în lemn, făcute cu multă migală şi pasiune, şi adesea dăruite comunităţii din Hârlău.
Mai jos regăsiți un text semnat de etnograful Marcel Lutic, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, din vara anului 2012, apărut în pliantul publicat cu prilejul
vernisajului expoziţiei personale „Ascultând lemnul”.
„Acum aproape doi ani, la Sântilie, echipa de muzeografi de la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi poposea la Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău pentru a lua parte la o frumoasă sărbătoare, anume împlinirea a 5 ani de la inaugurarea pitorescului şi valorosului muzeu dedicat cultului viei şi vinului. Îmi amintesc marea plăcere estetică pe care mi-a procurat-o atunci vederea, pentru întâia oară, a „lemnelor” inginerului Mircea Mihăilescu. Insolitul artist era prezent acolo prin grija colegului Paul Iancu, un om de cultură ce simte, nu numai în acest caz, valoarea proprie semenilor înzestraţi cu har de la Dumnezeu. Acolo, la Hârlău, am avut sentimentul tonic că parcă ceva nedefinit din spiritul neamului românesc alesese să se odihnească în „lemnele” sculptate într-un mod aparte, lemne ce vorbeau uneori prin ele însele, dar care parcă prindeau adesea mai multă viaţă atunci când artistul începea să le depene povestea, căci fiecare din lucrările artistului din Hârlău are încifrată în sine o poveste, o idee, un gând tainic, un sentiment, o emoţie, toate revelându-se, repet, pe de-a întregul prin spusele, neaoş moldoveneşti, ale creatorului lor.
Desigur, impresia profundă nu avea cum să rămână fără urmări, între subsemnatul şi familia Mihăilescu înfiripându-se o relaţie profesională şi umană frumoasă. Cu voia Domnului, am colaborat în alte câteva fericite împrejurări, pe la Poiana Deleni, pe la Bacău sau, mai recent, pe la Iaşi, vizitele inopinate ale unora dintre membrii familiei la unele manifestări ale Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova (AMPM) fiind bucurii reciproce, dar şi dovezi ale interesului sincer pentru tradiţiile noastre populare. Firesc, deşi Mircea Mihăilescu nu este încă membru al AMPM, am ajuns la concluzia că talentul genuin al acestui „tânăr” artist, precum şi legăturile sale puternice cu arta populară românească trebuie să fie făcute cunoscute şi publicului ieşean. Aşa s-a născut „Ascultând lemnul”, această primă expoziţie personală de mai mare amploare şi organizată de instituţii profesioniste de cultură din Municipiul Iaşi. Este, după 16 ani de „dialog” continuu cu sufletul, cu duhul lemnului, o împlinire şi o consacrare, un pas înainte şi o lecţie învăţată de Mircea Mihăilescu. O împlinire pentru că ezitările sale, care l-au marcat aproape un deceniu şi jumătate, meritau a fi depăşite. O consacrare pentru că, la exact 60 de ani, avea nevoie, poate mai mult ca oricând, şi de certitudini, de aprecieri şi de o critică de specialitate onestă. Un pas înainte deoarece ieşirea din spaţiul, totuşi îngust, al Hârlăului poate fi o rampă de lansare spre alte zări, cu alte perspective. O lecţie învăţată pentru că, ca orice artist care e student perpetuu, Mircea Mihăilescu a înţeles că învăţăturile şi învăţămintele venite mai ales din partea cunoscătorilor şi a confraţilor de breaslă sunt mai mult decât binevenite…
Nu trebuie să fii iniţiat în tainele firii omeneşti sau în cele ale lemnului spre a intui repede că artistul din Hârlău îşi rostuieşte relaţia cu lemnele sale cu multă, multă dragoste. Indiferent de zi, cu precădere în după amiezi line, Mircea Mihăilescu se retrage în universul tainic al lemnelor sale, care îl aşteaptă parcă nerăbdătoare în garajul casei situată pe Strada Nucului (oare e întâmplătoare această denumire de stradă?!). Aici, cu durere şi cu mult chin (de ambele părţi!) se nasc, într-un proces specific adevăratei creaţii, la o nouă viaţă „lemnele” sculptorului Mihăilescu. Deşi nu se simte un veritabil artist (această angoasă fiind datorată, până la un punct, absenţei studiilor de specialitate!), lucrările lui Mircea Mihăilescu au o complexitate ce nu poate fi explicată decât prin harul ce i-a fost hărăzit de Dumnezeu şi de una dintre ursitoare, probabil de loc din codrii Neamţului, spaţiul din care a plecat în lume pruncul Mircea. Faptul că este fiu de preot ortodox este vizibil în opera sa artistică (mai cu seamă în troiţele sale atât de simple, dar şi de speciale), multe dintre lucrările sale având o clară ideatică biblică, nu neapărat creştin-ortodoxă, multe alte orizonturi ale cunoaşterii umane fiind survolate cu mare interes de către artistul nostru. Rămâne ca o constantă a operei sale artistice permanenta raportare la filonul nostru tradiţional, raportare omniprezentă în tehnica de lucru, în unele motive decorative sau în multe dintre subiectele lucrărilor sale, toate trădând, fără nici un echivoc, această tendinţă frumoasă, care dă forţă şi trăinicie întregii sale creaţii. În acelaşi timp, Mihăilescu este adesea modern, mai cu seamă în expresia sculpturală, cu nimic mai prejos decât mulţi alţi sculptori cu studii din spaţiul nostru sau de aiurea. De unde vine această modernitate, numai Dumnezeu şi acea buclucaşă de ursitoare din codrii Neamţului probabil ştiu!
…În curând se vor împlini doi ani de când l-am întâlnit pe inginerul Mircea Mihăilescu în ograda Muzeului Viei şi Vinului din Hârlău. Bucuria noastră comună de astăzi, împărtăşită şi de cei apropiaţi nouă, este că iată, cu ajutorul Domnului, al maestrului Aurel Istrati, al truditorilor de la Ateneul Tătăraşi, de la Muzeul Etnografic al Moldovei şi de la AMPM, gândul născut acum doi ani în mintea noastră, s-a înfăptuit măcar pe jumătate! Mulţumim lui Dumnezeu că încă mai putem promova, cu măsură şi profesionalism, valori ale neamului românesc!”
Cei ce l-au cunoscut si indragit ii pot oferi un ultim omagiu până miercuri, 13 mai, ora 10:00, la Parohia Sf. Mare Muc. Gheorghe din orașul Hârlau, când trupul neînsuflețit va părăsi orașul pentru totdeauna. Înmormantarea va avea loc joi, 14 mai , în Cimitirul Central Tg. Neamț, începând cu ora 11:00.
