19.9 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Gratuitate pentru elevi și pensionari pe terenul de tenis din spatele blocului Moldova Pașcani

Terenul de tenis din spatele blocului Moldova din Pașcani, de pe strada Garabet Ibrăileanu, administrat de Clubul Sportiv Municipal ar urma să fie folosit gratuit de elevi și pensionari. În ultima ședința a legislativului local a fost votat un amendament făcut în acest sens de consilierul, Mihai Dediu, atunci când a fost supus dezbaterii proiectul privind noile tarife pentru închirierea bunurilor aflate în administrarea clubului.

Conducerea clubului spune că va organiza un program pentru închirierea terenului respectiv și că prioritate va avea secția de tenis a clubului, iar în timpul rămas liber vor putea intra și alți jucători.

De precizat este faptul că în contextul scumpirilor de la nivel național, Clubul Sportiv Municipal din Pașcani a majorat tarifele de închiriere a sălii și a terenurilor pe care le are în administrare, cu circa 15 %.

Este vorba despre sala de sport de la stadion – 80 lei pe timp de zi și 120 lei atunci când se folosește iluminatul sau încălzirea, pentru grupuri mai mari de cinci persoane și 15 lei/persoană/ora tarif unic, terenul de tenis din spatele blocului Moldova – 20 lei/oră, cele două terenuri, CFR  – 400 lei/ora și Siretul – 200 lei/ora, dar și cazare în cantonament – 30 lei/loc de cazare/zi.

Alte articole