12.4 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Gala Laureaților Sportului Ieșean, vineri, la Teatru Luceafarul

Comunicat: Consiliul Județean Iași (C.J.) împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Inspectoratul Județean Școlar Iași organizează Gala Laureaților Sportului Ieșean. Evenimentul va avea loc mâine, vineri, 1 februarie 2019, la Teatrul Luceafărul începând cu ora 17.00. Este pentru prima dată când C.J. susține un astfel de eveniment în cadrul căruia vor fi premiați sportivii ieșeni pentru performanțele obținute pe parcursul anului precedent.

”Se cuvine să prezentăm rezultatele sportivilor și antrenorilor ieșeni în cadrul unei gale, pentru a genera un cadru motivațional suplimentar, în special în rândul copiilor și tinerilor care au nevoie de modele și în acest domeniu. Sunt și voi rămâne un susținător al sportului. Am răspuns afirmativ propunerii venite din partea Direcției Județene de Sport și Tineret și am validat decizia printr-o hotărâre a plenului C.J. Apreciez faptul că alături de noi a venit și Inspectoratul Școlar Județean care are un rol foarte important în dezvoltarea educației prin sport.

Am inițiat la nivelul Consiliului Județean o serie de pași în sprijinul sportului, mai ales în rândul copiilor. Am perfectat un parteneriat cu Federația Română de Fotbal pentru înființarea unui Centru de Excelență în fotbal la nivelul juniorilor, în mod deosebit din mediul rural. C.J. Iași va acorda 20 de burse unor copii foarte talentați la fotbal și care nu au șansa să evolueze în mediul din care provin. Acesta va reprezenta un punct de plecare pentru susținerea sportului la nivel județean. Am aprobat deja în ultima ședință de plen includerea în bugetul C.J. a unei sume de 84.000 euro pentru aceste burse. Selecția micilor sportivi va fi realizată în 3 etape, în perioada martie –iulie. Vor fi aleși 80 de copii, apoi 40 și în final vor rămâne 20.

Al doilea pas pe care îl avem în vedere este înființarea unui Centru de Excelență pentru copii și juniori, în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Prin acest protocol vrem să-i

identificăm pe cei talentați pentru sporturi olimpice în care Iașul are tradiție (judo, scrimă, tir sportiv, canotaj etc). Intenția noastră este de a crea cadrul necesar ca la următoarele olimpiade Iașul să aibă din nou campioni olimpici, așa cum s-a întâmplat în 2012, când Alin Moldoveanu a cucerit medalia de aur la tir sportiv.

Pregătim proiectul de construire al unei săli polivalente, cu 15.000 locuri și încercăm să modernizăm și câteva baze sportive din județ, acolo unde există și preocupare pentru sport”, a spus președintele Consiliului Județean, Maricel Popa.

Prezent la conferința de presă de astăzi, primarul comunei Ruginoasa, Dănuț Nechifor, a subliniat necesitatea implicării autorităților în viața sportivă. ”Echipa de fotbal din comuna noastră are rezultate foarte bune pe plan național însă mare parte din reușita lor se datorează eforturilor pe care le fac profesorii și părinții deopotrivă. Gândiți-vă că, pe timp de iarnă, pentru a se pregăti așa cum trebuie, acești copii merg de două ori pe săptămână fie la Târgu Neamț, fie la Piatra Neamț, unde găsesc o sală liberă pentru antrenament. Dacă am avea o bază sportivă în comună ar fi totul mult mai ușor. Și cred că nu este doar cazul nostru. În mediul rural copiii au dorința de a face sport de performanță, dar au nevoie și de sprijin pentru asta”, a afirmat Dănuț Nechifor.

La Gala Laureaților Sportului Ieșean vor fi prezenți ministrul Sportului- Constantin Bogdan Matei, președintele Comitetului Olimpic Român- Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Fotbal- Răzvan Burleanu, Vasile Cîtea- președintele Federației Române de Box, Sorin Babii- președintele Federației Române de Tir Sportiv și Alexandru Dedu- președintele Federației Române de Handbal.

”Evenimentul de mâine va constitui, sperăm, un prim pas în relansarea sportului ieșean, care trebuie să ajungă din nou la performanțele din trecut, atât la sporturile individuale, cât și la cele de echipă ”, a mai subliniat președintele Consiliului Județean, Maricel Popa.

Pe lângă sportivii și antrenorii ieșeni care vor fi recompensați mâine, la rândul său, Inspectoratul Școlar Județean Iași va premia educația prin sport. Zece profesori care au o bogată experiență în atragerea elevilor și tinerilor către competiții sportive vor primii distincții de excelență.

Biroul de Comunicare al Consiliului Județean Iași

Alte articole