7.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

FOTO | Ziua Poliției Române, sărbătorită la Pașcani. Manifestațiile i-au captivat pe cei mici

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită, în avans, la Pașcani. Marți, 22 martie, de dimineață, pe platoul de lângă sediul Poliției Municipale oamenii legii au marcat acest eveniment alături de cetățeni și mai ales, alături de copii. Cei mici au avut acces să vadă dotările din mai multe autospeciale, de la rutieră, criminalistică, Poliția Animalelor sau Serviciul de Acțiuni Speciale.

Elevii au fost fascinanti să îi asculte pe polițiștii care le-au explicat cum se fac intervențiile în cazuri de situații de urgență și mai ales să vadă dotările. Cei mici s-au îngrămădit în mașinile de poliție rutieră pentru a vedea radarul, de unde este pornită sirenă, dar și aparatul de testare folosit pentru depistarea șoferilor băuți.

Cei doi câini polițiști au fost înconjurați de copii și chiar s-au lăsat mângâiați și alintați de cei mici.

Un punct de atracţie al festivităţii a fost demonstrația Serviciului Canin. Echipe mixte, formate din poliţist conductor şi câine, au realizat diferite demonstraţii de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere.

La final, micii spectatorii i-au răsplătit pe oamenii legii cu ropote de aplauze.

Pe toată perioada manifestărilor, poliţiştii au împărţit pliante cu materiale de prevenire şi sfaturi utile, iar vizitatorii au aflat despre diferite campanii desfăşurate de Poliţia Română, pentru combaterea şi prevenirea infracţionalităţii. De asemenea, s-au făcut informări și în ceea ce privește oferta educațională.

Activitățile dedicate sărbătorii Poliției Române, ce împlinește în acest an 200 de ani de tradiție, vor continua miercuri, 23 martie, la Hârlău, joi, 24 martie la Târgu Frumos și pe 27 martie la Iași. De asemenea, tot în această perioada va avea loc și festivitatea de premiere și avansare în grad a polițiștilor merituoși din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.F

Răsfoind filele istoriei Poliţiei Române, aflăm că, alegerea datei de 25 martie este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. Legislativ, dată de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române printr-un articol de lege din 2002.

Alte articole