13.8 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

FOTO – Tabără pentru elevi, părinți și personal din cadrul Liceului Special Moldova din Târgu Frumos, în ținutul Bucovinei

A inceput perioada taberelor, mult asteptate de copii in perioada verii. In aceasta saptamana, elevi, parinti si personal din comunitatea Liceului Special Moldova din Targu Frumos, s-au bucurat de o astfel de iesire din cotidian, intr-un cadru de poveste, in localitatea de poveste a tinutului Bucovinei, Vama din judetul Suceava. 
În perioada 24-28 iunie 2023, elevi, părinți și personal din comunitatea Liceului Special „Moldova” Târgu Frumos, județul Iași, au participat la tabăra de recreere şi socializare organizată de Asociația Teona Ariana Suceava și desfășurată pensiunea „La Brazi” din localitatea Vama.
Într-un cadru prietenos și de încredere, cultivând înțelegerea, respectul și diversitatea, ne-am bucurat de activități minunate. Spațiul natural mirific, liniștea obcinilor, grija şi ospitalitatea gazdelor ne-au creat experienţe unice, extrem de valoroase pentru dezvoltarea noastră.
Când timpul nu a fost foarte prietenos, am înotat în piscină, ne-am bălăcit în jacuzzi și am organizat jocuri de societate în interiorul pensiunii.
Parcul de aventură al taberei a fost o adevărată provocare, mai ales că are și tiroliană, pe care am incercat-o cu toții, fiind atent supravegheați şi sprijiniți de cãtre personalul din tabără.
Am participat la workshop-uri cu tematică artistic-creativă și ne-am exersat de abilitățile de viață independentă.
Evident, am avut timp şi pentru ședințele foto, pentru a pune o piedică în calea uitării și a vă transmite și vouă din bucuriile trăite de noi!
Seara, ne-am.bucurat de focul de tabără, unde am depănat povești și am recitat versuri.
Vă împărtășim din creațiile părinților:
„Ooo, om! Ce mari răspunderi ai/ De tot ce faci pe lume/ De tot ce spui în scris sau grai/ Pe multi o să-i îndrume.”/ Ce grijă trebuie să pui/ În viața ta, în toată/ Căci gândul care-l scrii sau spui/ S-a dus… în veci nu-l mai aduni/Și vei culege roada lui/ Ori viu, ori mort, odată./ Ai spus o vorbă,vorba ta,/ Mergând din gură-n gură/ Va-nveseli sau va-ntrista/ Va curăți sau va întina,/Rodind sămânța pusă-n ea/De dragoste și ură/Scrii un cuvânt…cuvântul scris/E-un leac sau o otravă/Tu vei muri,dar tot ce-ai scris/Rămâne-n urmă drum deschis/Spre moarte sau spre paradis,/ Spre-ocară sau spre slavă/ Arăți o cale, calea ta/ În urma ta nu piere,/ E calea bună sau e rea/ Va prăbuși sau va-nălța,/ Vor merge suflete pe ea/Spre cer sau spre durere./ Trăiești o viață,viața ta,/ E una…numai una,/ Oricum ar fi tu nu uita/ Cum ți-ot trăiești vei câștiga/ Ori fericire pe vecie/ Ori chin pe totdeauna./ Deci nu uita!…FII CREDINCIOS/Cu grijă și cu teamă,/ Să lași în urmă luminos,/Un semn,un gând, un drum frumos,/ Căci pentru toate, neîndoios,/ ODATĂ VEI DA SEAMĂ.” de TRAIAN DORZ
Tabăra este la al treilea an de existență iar noi ne bucurăm de ultimele două ediții și sperăm într-o colaborare cât mai lungă. Mulțumim din toată inima celor care au făcut posibilă această experiență și îi felicităm pentru colțul de rai ce ni l-au pus la dispoziție!
Pentru ca aceste tabere să continue, este nevoie de implicarea noastră, a tuturor.
Donațiile se pot face către Asociația Teona Ariana Suceava, pentru ca și alți copii cu dizabilități să beneficieze de tabere și de terapii cu specialișți în domeniu:
Cont în lei: RO57 BACX 0000 0021 0940 3001
Cont în euro: RO30 BACX 0000 0021 0940 3002
deschise a UNICREDIT BANK Suceava.
Pentru informații suplimentare ne puteți apela cu încredere la telefon +40 754 510 167 sau e-mail: ata.suceava@gmail.com
Contribuind la tabăra „Respiro” deveniți parte din misiunea noastră, „adoptați” un copil altfel și îi oferiți o săptămână importantă pentru dezvoltarea lui” se arata intr-o postare pe pagina de Facebook a Liceului Special Moldova din Targu Frumos.

 

Alte articole