11.6 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

FOTO | Polițiști pășcăneni și de peste Prut, într-o activitate de prevenire în parcarea de lângă sediul Poliției Municipiului Pașcani

Activitate cu polițiști pășcăneni și ieșeni dar și colegi de peste Prut, în parcarea de lângă sediul Poliției Municipală Pașcani, joi, 20 octombrie, de dimineață, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Peste o sută de copii au avut ocazia să cunoască o parte din dotările oamenilor legii, precum autolaboratorul criminalistic, Centrul Mobil de Informare și Prevenire dar și altele.

Copiii au pășit și pe covorul rutier, unde au aflat mai multe despre regulile de circulație și despre siguranță în trafic.

Toată această manifestare și prezentare a dotărilor poliției a fost o activitate preventivă în cadrului proiectului ce are ca scop îmbunătățirea capacității Poliției Române și Moldovene în domeniul prevenirii criminalității, inclusiv a infracționalității transfrontaliere. Partenerii de peste Prut au fost și ei prezenți la eveniment.

De precizat este faptul că elevii pășcăneni au avut ocazia să cunoască dotările oamenilor legii și în alte împrejurări, precum Ziua Poliției Române, sărbătorită anuală pe 25 martie.

Alte articole