17.4 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

FOTO – Intervenție cu polițiști și luptători SAS la Târgu Frumos. Un bărbat violent a fost imobilizat și dus la spital

Interventie in forta, miercuri dimineata, 26 iulie, la Targu Frumos. Politistii si mascatii au intervenit la o locuinta din oras, unde un barbat ar fi fost agresiv cu mama acestuia si ar fi avut intentii de autoranire. Femeia a fost cea care a solicitat ajutor medical, iar fiul acesteia a refuzat sprijinul cadrelor medicale, ba chiar mai mult, a fost violent.

Astăzi, 26 iulie a.c., în jurul orei 10.00,  polițiștii Poliției Orașului Tg. Frumos și un echipaj al S.A.S. Iași au intervenit cu operativitate pentru imobilizarea unui bărbat care prezenta un pericol atât pentru mama sa cât și pentru el însuși.

Astfel, polițiștii au fost sesizați de reprezentanții Ambulanței cu privire la faptul că un bărbat refuză să fie transportat la o unitate medicală, devenind agresiv cu cadrele medicale sosite la domiciliul acestuia.

Mama acestuia solicitase sprijin cadrelor medicale.

S-a consituit de îndată o echipă de intervenție condusă de șeful Poliției Orașului Tg. Frumos care a ajuns imediat la fața locului.

La vederea polițiștilor, bărbatul a încuiat ușa locuinței, declarând polițiștilor că nu dorește să meargă la spital și că dacă va fi luat cu forța se va sinucide cu un cuțit pe care îl avea asupra sa.

Un negociator a intervenit pentru a liniști bărbatul și a-l convinge să renunțe la intențiile sale, fără rezultat.

S-a impus intervenția în forță, astfel că, în maxim o oră de la sesizare, polițiștii SAS Iași au spart un geam al ușii de acces în locuință și au pătruns cu rapiditate în încăpere, imobilizând bărbatul, acesta fiind împiedicat să-și facă rău.

Persoana a fost transportată la o unitate medicală.

Transmitem felicitări echipei de intervenție pentru operativitatea decizională și a intervenției în condiții de risc ridicat pentru siguranța lor și a persoanei!” a informat IPJ Iasi.

Alte articole