16.3 C
Paşcani
sâmbătă, mai 18, 2024

Firma la care e acţionar ministrul Finanţelor, creştere de 13 ori a cifrei de afaceri în numai câteva luni. Secretul, ascuns în apă la Paşcani

Relansarea lucrărilor de construcţii la Amenajarea Hidroenergetică (AHE) Paşcani pe râul Siret ridică nivelul afacerilor societăţii ieşene Construcţii Hidrotehnice SA, listată pe piaţa AeRo a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la care deţine acţiuni şi liberalul Marcel Boloş, ministrul Finanţelor. Potrivit datelor din raportul financiar publicat la BVB, societatea a înregistrat o creştere de peste 13 ori a cifrei de afaceri în primul semestru al anului 2023, majorarea fiind pusă în principal pe seama relansării lucrărilor la proiectul de infrastructură de la Paşcani, început în urmă cu aproape patru decenii, dar şi execuţiei de lucrări la contracte noi, se precizează în document.

 

Astfel, dacă în primele şase luni ale anului trecut Construcţii Hidrotehnice SA avea o cifră de afaceri de circa 807.000 lei, în primul semestru al anului 2023 cifra de afaceri ajunsese la 11,15 mil. lei, după cum reiese din datele prezentate în raportul consultat de „Ziarul de Iaşi”. Veniturile din producţie au fost de 1,08 mil. lei, veniturile din lucrări construcţii/montaj de 9,98 mil. lei, iar veniturile din activităţi diverse de circa 89.000 lei.

 

Profitul net obţinut în primul semestru din acest an a fost de aproape 287.000 lei, ceea ce înseamnă o rată a profitului net raportat la cifra de afaceri de 2,58%, câştigul fiind mai mare de aproape 9 ori comparativ cu cel raportat la sfârşitul lunii iunie 2022, de aproximativ 32.000 lei. Veniturile totale înregistrate în primul semestru din acest an au fost de circa 14,42 mil. lei. „Creşterea procentuală (1313,55%) semnificativă a cifrei de afaceri faţă de perioada precedentă a anului trecut şi valorică (cu 10.598.361 lei) este datorată în principal relansării lucrărilor de construcţii la AHE Paşcani, precum şi execuţia de lucrări la contracte noi, ceea ce a dus societatea la un nivel aproape normal al activităţii”, se precizează în raportul semestrial.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70