16.3 C
Paşcani
sâmbătă, mai 18, 2024

Festival regional de folclor la Deleni. Păstrători de tradiții, în vatra satului românesc

Comuna Deleni a îmbrăcat straie de sărbătoare, în zi de început de vară, în vatra satului românesc. Duminică, 11 iunie, în curtea Primăriei a avut loc prima ediție a Festivalului Regional de Folclor „Coragheasca”.

Pe scena amenajată în centrul localității, au evoluat numeroși copii, pornind chiar de la vârste preșcolare și până la tineri. Ei sunt cei care pun în mișcare ansambluri și grupuri vocale, ce scot în valoare folclorul autentic românesc.

În debutul evenimentului, pe scenă au ținut discursuri oficialități locale și județene.

Primarul comunei, Dumitru Prigoreanu, a oferit diplome de mulțumire tuturor celor implicați în organizarea festivalului, dar și în păstrarea tradițiilor românești. Printre ei, se află și cunoscuta interpretă de muzică populară, Maria Șalaru, originară din Deleni și cetățean de onoare al comunei.

Timp de câteva ore centrul Deleniului a răsunat de muzică folclorică, iar pe scenă a fost un adevăr regal al portului tradițional românesc și al dansurilor populare.

Au participat mai multe ansambluri folclorice, două grupuri vocale și mai mulți artiști de muzică populară: Ansamblul Artistic Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași, Ansamblul folcloric de copii și tineret „Florile Moldovei” din Iași, Ansamblul folcloric Corăgheasca, Grupul vocal „Muguri de stejar” din comuna Deleni, Ansamblul folcloric și grupul vocal „Hurgheșelul” din Feredeni, Ansamblul folcloric Basaraba din Scobinți și Ansamblul folcloric „Trei generații” din orașul Flămânzi.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Iași, Ansamblul Constantin Arvinte Iași, Ansamblul focloric Coragheasca și Primăria Comunei Deleni.

Festivalul poate fi văzut integral pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV Pașcani.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70