14.1 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

Fără tichete sociale de Paște pentru pensionarii pășcăneni

Pascanenii cu venituri mici nu vor primi nici in acest an tichete sociale pentru sarbatorile pascale. Primarul municipiului a spus în cadrul unei conferințe de presă că nu are de gând să acorde astfel de facilități, neacordate de trei ani de zile, pe motiv că ar fi cadouri electorale. În același timp, primarul a susținut că administrația locală se achită de toate obligațiile financiare prevăzute de lege pentru categoriile defavorizate.

În același context, administratorul public a lăsat să se înțeleagă că primăria ar avea banii necesari disponibili în buget. El a spus că se aștepta în cadrul dezbaterilor pentru votarea proiectului de venituri și cheltuieli, ca opoziția să propună un amendament privind acordarea tichetelor sociale, așa cum s-a întâmplat în anii anteriori, amendament care nu a fost aprobat niciodată din cauza consilierii PNL și PRO România.

Menționăm ca alte administrații din țară acordă o atenție deosebită categoriilor defavorizate și dau tichete sociale celor cu venituri mici de Paște și sărbătorile de iarnă. Spre exemplu, Direcția de Asistență Socială din Iași a acordat anul trecut astfel de tichete sociale pentru 11.500 de pensionari, care au pensia sub 1.300 de lei, fiecare tichet social fiind în valoare de 100 de lei. Acțiune administrație din Iași s-a aflat la a XXI-a ediție, conform unui anunț postat pe site-ul direcției.

Și la Pașcani au fost acordate tichete sociale până la sfârsitul anului 2020.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70