15.2 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Drumuri redeschise după viscol și ninsori

După o noapte și o dimineață cu drumuri blocate de viscol și zăpadă, marți, 9 ianuarie, în jurul orei prânzului, aproape toate tronsoanele județene și naționale au fost redeschise. Primul anunțat de autorități, a fost drumul național 28 A, Moțcă – Pașcani – Târgu Frumos, o zona în care sunt mereu probleme în caz de vreme rea.

Prin Ruginoasa, Costești dar și Gâștești se formează suluri de zăpadă.

Luni seară, în apropiere de Codrii Pascanilor, două mașini au ajuns în șanț, înainte ca autoritățile să închidă circulația. Strada a fost redeschisă marți, în jurul orei 9:00.

În ceea ce privesc drumurile județene, au fost probleme în zonele Mircești, Miroslovești, Ruginoasa, Heleșteni, Blăgesti, Cotnari, Lespezi, Tătăruși, Sirețel, Vânători, Deleni și altele.

Și acestea au fost redeschise traficului, marți, în jurul orei 12:00.

După acest episod cu viscol și ninsori, meteorologii anunță ger, până joi dimineața, 11 ianuarie. Noaptea vor fi temperaturi care vor coborî până la aproape de  – 20 de grade.

Alte articole