15.2 C
Paşcani
duminică, mai 19, 2024

Două persoane au murit din cauza gripei şi una din cauza pneumoniei în ultima săptămâna, la Iaşi

Infecţiile respiratorii acute în judeţul Iaşi au fost în ultima săptămână într-o uşoară scădere: 7.671 de cazuri, cu 8,64% mai puţine faţă de săptămâna anterioară când au fost peste 8.800 de persoane diagnosticate.

Datele oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi arată că cele mai multe sunt infecţii ale căilor respiratorii superioare – 6.310, alte 1.203 sunt pneumonii şi 158 sunt cazuri de gripă la toate categoriile de vârstă. Dintre acestea, au nevoie de spitalizare şi tratament 41 de persoane, celelalte persoane fiind sub tratament la domiciliu.

În ultima săptămână, 13 – 19 februarie, au fost înregistrate şi două decese din cauza gripei, la grupa de vârstă 15 – 49 de ani şi încă un deces din cauza pneumoniei la o persoană peste 65 de ani. „În săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie, au fost raportate 253 de internări, cu 45 mai puţine faţă de saptămâna precedentă, reprezentând 3,29% din numărul total de cazuri”, au precizat reprezentanţii DSP Iaşi. 132 de persoane care au avut nevoie de internare au fost depistate cu infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, iar 80 au fost cu forme medii şi grave de pneumonie.

Tot în ultima săptămână, s-au vaccinat antigripal încă 305 ieşeni, în total de la începutul lunii octombrie şi până în momentul de faţă fiind imunizate 76.956 de persoane.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70