13 C
Paşcani
miercuri, mai 1, 2024

Dosarul „Spirtul ucigaş“: o firmă promovată de Cătălin Botezatu apare în anchetă

Arabii care au produs spirtul ucigaş au câştigat în jur de 10.000 de euro din licoarea toxică, pe care au vândut-o „la negru“. Unul dintre ei a întocmit câteva facturi, însă şi acelea false. Indivizii s-au folosit de firma Viggo Retail, care nu le aparţine. Viggo e, de fapt, una dintre cele mai mari societăţi româneşti din domeniu textil, fiind promovată de designerul Cătălin Botezatu. La începutul pandemiei, firma a vândut statului român chiar materiale de protecţie împotriva virusului, însă în niciun caz spirt, şi acela măsluit. 33.000 de lei şi zeci de baxuri de spirt ucigaş au confiscat anchetatorii, la percheziţii, conform surselor „Ziarului de Iaşi“.

Cei doi arabi acuzaţi în dosarul „Spirtul ucigaş“ au fost prezentaţi, ieri, Tribunalului Iaşi. Judecătorii au analizat contestaţia împotriva arestului preventiv, după prânz stabilind că Ali Dawoud (65 de ani) şi Fuad Ahmmed (57 de ani) trebuie să rămână în spatele gratiilor pentru cel puţin 30 de zile. Cei doi au încercat să îi convingă pe judecători că nu au ştiut că în satele din Moldova sunt oameni care beau spirtul. Ei au arătat că, deşi au contrafăcut alcoolul sanitar, nu sunt direct responsabili de moartea celor 12 ieşeni. Magistraţi de la Tribunal au fost însă de acord cu argumentele colegului lor de la Judecătorie, care, luni, a arătat în încheiere că Dawoud şi Faud reprezintă un pericol public.

 

citeste continuarea pe ziaruldeiasi

Alte articole