23.6 C
Paşcani
marți, mai 7, 2024

DOCUMENT FINAL: Ce prevede legea măsurilor fiscal-bugetare pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

Guvernul a publicat forma finală a pachetului de măsuri fiscal-bugetare, cu amendamente, pentru care și-a asumat răspunderea în Parlament. Documentul cu „Legea privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung” poate fi consultat AICI.

Printre ultimele modificări, s-au introdus impozite speciale pentru persoanele care dețin case mai scumpe de 500.000 de euro și mașini a căror valoare depășește 75.000 de euro. De asemenea, forma finală prevede accize noi pentru produsele din tutun. Pe parcursul zilei au fost depuse mai multe amendamente, iar unele prevederi au fost modificate.

Spre exemplu, impozitul pe cifra de afaceri a băncilor a fost dublat – noua cotă e de 2%. Marcel Boloș a vorbit marți, după ședința de Guvern, despre amendamentul care ar fi desființat Pilonul II de pensii. Ministrul a spus că așa ceva nu s-a discutat în coaliție, și nu este un act oficial. El a precizat că nu răspunde de „activitățile doamnei Pescaru”, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor care a întocmit amendamentul. Premierul Marcel Ciolacu a dezmințit, înainte de asumarea răspunderii, intenția Coaliției de a desființa Pilonul II de pensii. „Niciodată nu s-a vorbit de vreun amendament la Pilonul II de pensii, nici măcar despre impozitare sau supraimpozitare”, a precizat Ciolacu.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70