14.9 C
Paşcani
marți, mai 7, 2024

Din 31 martie, elevilor le va fi interzis, prin lege, fumatul sau utilizarea de țigări electronice în școli

Pe lângă interdicția de vânzare către cei ce nu au împlinit 18 ani a țigaretelor electronice sau altor dispozitive similare, o lege apărută joi stabilește clar că elevii vor avea interdicție la fumat în școli, indiferent dacă vorbim despre produse care conțin tutun sau țigări electronice (cu sau fără nicotină). Ministerul Educației va trebui să stabilească, în următoarea perioadă, sancțiunile aplicabile elevilor care nu vor respecta interdicția.

Legea 64/2024, aplicabilă din 31 martie și prin care se modifică şi completează unele acte normative din domeniul produselor din tutun, stabilește, întâi de toate, că vânzarea țigărilor electronice prin automate sau către minori va fi interzisă.

Apoi, noua lege instituie, pentru elevi, interdicția de a fuma în școli, indiferent dacă folosesc produse din tutun sau orice tip de țigări electronice.

Mai exact, în Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun se introduce un nou paragraf, ce prevede că “se interzic pentru elevii din toate unitățile de învățământ fumatul, precum și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculețelor cu nicotină pentru uz oral și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun”.

Continuarea pe avocatnet.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70