9.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Deputatul Sorin Nacuta: PNL împlineşte 148 de ani de existență! (P)

Destinul României moderne este strâns legat de destinul Partidului Naţional Liberal, de curajul şi înţelepciunea unor lideri vizionari, care au contribuit decisiv la reformarea societăţii româneşti: instaurarea regalității, ridicarea României la rang de regat, proclamarea independenţei naționale, în 1877, actul Marii Uniri de la 1918, aderarea la Uniunea Europeană.
Partidul Național Liberal a avut inițiativa și curajul unor mari decizii istorice, iar fundamentul pe care s-a clădit statul român modern a fost liberalismul.
După 2014, PNL a devenit cel mai mare partid de dreapta, a dat președintele și mai multe guverne pentru România. Este relativ uşor de guvernat în perioade de prosperitate, când lucrurile decurg normal, dar mult mai dificil în vremuri tulburi, cum au fost pandemia, creza energetică sau actuala criză de securitate generată de războiul purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, fără să țină cont de costurile electorale, PNL şi-a asumat responsabilitatea guvernării, asigurând stabilitate și siguranță cetățenilor și statului român.
Cu toate frământările interne, PNL a rămas același partid autentic, păstrând valorile, crezul și determinarea de a se implica, de a fi mereu în prim-planul politicii naționale.
Misiunea de dezvoltare și modernizare a României continuă prin implementarea celor mai mari proiecte cu fonduri europene, chiar dacă a fost nevoit să realizeze o alianță aproape nenaturală, dar prin care a asigurat stabilitate și siguranță, cetățenilor

La mulți ani tuturor membrilor PNL și tuturor simpatizanților ideilor liberale!

Sorin Nacuta – deputat PNL

Alte articole