16.3 C
Paşcani
sâmbătă, mai 18, 2024

Deputații au modificat legea energiei electrice și a gazelor naturale. S-a schimbat inclusiv definiția prosumatorului

Deputații au adoptat, marţi, un proiect de lege care modifică legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, referitor la prosumatorii persoane juridice şi fizice. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege, transmite Agerpres. Modificările la legea energiei au trecut cu 225 voturi pentru, 30 contra şi 7 abţineri.

Ce înseamnă compensare cantitativă Deputaţii au introdus definiţia procesului de „compensare cantitativă”, stabilind majorarea de la 200 kW la 400 kW a puterii electrice instalată a centralelor electrice din resurse regenerabile.

Potrivit celor adoptate, compensarea cantitativă este „procesul prin care furnizorul de energie electrică precizează în factura / facturile emise prosumatorului care deţine centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum, cantitatea de energie electrică consumată din reţea de către prosumator, cu preţul energiei electrice active prevăzut în contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între furnizor şi prosumator, la care se adaugă tarifele şi taxele legal prevăzute şi cantitatea de energie electrică produsă şi livrată de către prosumator la un preţ egal cu preţul energiei electrice active, fără taxe şi tarife, facturând lunar diferenţa”.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70