16.9 C
Paşcani
marți, mai 7, 2024

Deja trei candidaţi pe loc, după numai trei zile de înscrieri. ”Automatică şi Calculatoare” în topul preferințelor

Aproximativ 2.200 de candidaţi şi-au depus deja dosarele de admitere la Univesitatea Tehnică „Gh. Asachi” (TUIASI) pentru studiile de licenţă până la finalul zilei de ieri. Practic, cel puţin pe hârtie, Politehnica ieşeană şi-a ocupat deja jumătate din numărul total de locuri, având în vedere că toţi candidaţii au avut posibilitatea ca, depunând un singur dosar şi plătind o singură taxă, să se înscrie la toate cele 11 facultăţi ale TUIASI. Aproape jumătate dintre cei care şi-au depus dosarele au ales însă, ca primă opţiune, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, până la finalul zilei de ieri fiind depuse aproape 1.000 de dosare. Având în vedere că la această facultate sunt scoase la concurs aproximativ 330 de locuri, la buget şi taxă, deja sunt aproximativ 3 candidaţi care concurează pentru un loc, iar perioada de admitere se va încheia abia pe 24 iulie. Una dintre explicaţiile pentru numărul mare de dosare depuse până în prezent la această facultate este faptul că, spre deosebire de anii anteriori, în acest an nu se mai susţine examen de admitere, iar departajarea candidaţilor se va face pe baza concursului de dosare.

citeste continuarea pe ziaruldeiasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70