25.8 C
Paşcani
marți, mai 7, 2024

Cum se sarbatoreste Anul Nou in lume: Oamenii se bat in strada, sparg farfurii, ard papusi sau… dorm in cimitir

Revelionul este sarbatorit in 38 de zone orare, iar intre obiceiurile pe care oamenii din diferite parti ale lumii le adopta in ultima zi a anului se numara bataile in strada, spargerea farfuriilor, arderea unor papusi, dar si vizitarea si chiar dormitul in cimitire.

Samoa si Kiribati sunt primele teritorii care intra in 2020, la ora Romaniei 12.00, pe 31 decembrie, iar ultimele, insulele Baker si Howland, la ora Romaniei 14.00, pe 1 ianuarie.

In total, pe glob, Revelionul este sarbatorit in 38 de zone orare. Odata cu Romania, noul an este intampinat in 32 de tari.

In Statele Unite ale Americii, Revelionul este sarbatorit cu mancare si bautura din abundenta, iar sampania, prajiturile si boabele de fasole sunt considerate norocoase. Cel mai important eveniment al serii este, din 1907, petrecerea din Time Square (New York), la care participa sute de mii de persoane.

In Canada, in special in regiunea Quebec, in ajunul Anului Nou, oamenii merg pe malul raurilor unde fac petreceri si pescuiesc la copca.

Grecii pun bani in prajitura traditionala – vassilopitta – si spun ca persoana care ii gaseste va avea bucurii tot anul, iar copiii asteapta sa primeasca daruri in ghete de la Sfantul Vasile. Un alt obicei al grecilor este de a agata ceapa la usa de la intrare, aceasta simbolizand renasterea.

Si in Bolivia sunt puse monede in prajituri, iar cei care le gasesc vor avea noroc tot anul care vine.

Francezii mananca clatite, iar danezii sparg farfurii de usile caselor prietenilor si rudelor si sar de pe scaune la trecerea in noul an, pentru noroc.

Irlandezii, pentru a alunga spiritele rele, arunca in pereti cu paine, iar cei care isi doresc noroc in dragoste in noul an isi pun vasc sub perna.

In Tara Galilor, la miezul noptii, usa din spate a casei este deschisa si imediat inchisa, pentru a lasa anul vechi sa iasa si a da afara ghinionul. Dupa a 12-a bataie a ceasului, usa din fata este deschisa pentru a primi noul an si bucuriile pe care le va aduce.

In Scotia, cei care vin in vizita in noul an trebuie sa aduca un cadou, in timp ce in Anglia, primul musafir care intra in casa trebuie sa fie barbat, sa aduca paine, bautura si carbune.

In Bulgaria, Survaki – nume traditional dat sarbatorii – este prilej de petrecere. Oamenii poarta haine noi, iar intre bucatele traditionale se afla placinta cu branza si ravase si capul de porc.

Pentru noroc, in Ecuador si Panama, de noul an, sunt arse papusi din hartie si fotografii facute in anul care tocmai se incheie. Intr-un mic sat din Peru, oamenii se bat pentru a incepe noul an cu toate problemele rezolvate. In Chile se obisnuieste vizitarea cimitirelor, si chiar dormitul in astfel de locuri.

In Ecuador mai exista un obicei – persoanele care isi doresc sa calatoreasca mult in noul an obisnuiesc sa plimbe valize goale. Columbienii au un obicei similar, carandu-si valizele de Revelion, cu aceeasi speranta.

Citeste continuarea pe ziare.com

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70