17.4 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Criză majoră de personal în spitalele ieşene. Care este cauza?

Criză de personal în spitalele ieşene, în plină pandemie. Cel puţin 20% din numărul total de posturi din unităţile medicale aflate în subordinea Consiliului Judeţean sunt vacante. Majoritatea posturilor neocupate sunt cele care vizează cadrele medii şi personalul administrativ.

“Din păcate, este o situaţie care trenează de mai mulţi ani. Practic, niciodată în sistemul sanitar ieşean şi în general cel din România nu a fost acoperit numărul de posturi, la un nivel minim prevăzut de acte normative în vigoare. Explicaţia este una extrem de simplă. Toate sunt legate de bugetul pe care-l au unităţile sanitare disponibil pentru plata drepturilor salariale. În condiţiile în care, ani la rând, sistemul a fost subfinanţat iar cea mai mare parte a cheltuielilor din bugetul unor unităţi au fost pentru salarii practic a fost imposibil să fie alocate resurse suplimentare pentru finanţarea acestor posturi”, a declarat Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iaşi.

La Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva, dintre cele 915 posturi, 225 sunt neocupate. Şi asta în condiţiile în care unitatea medicală se află în prima linie de luptă în pandemia COVID 19, de aproape doi ani. „La noi, deficitul de personal se simte în special la categoria brancardieri, meserie în care se necesită fizic, îngrijitoare şi infirmiere. Foarte puţin este afectat sectorul cadrelor medii , respectiv asistentele medicale. La prima categorie se adaugă cei din personalul administrativ. Aici, dat fiind salariile din sistemul sanitar de stat, mulţi preferă să meargă în sistemul privat. Deocamdată, la medici nu sunt probleme”, a spus dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

citește continuarea pe Ziaruldeiasi

Alte articole