8.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Criza coronavirusului ar putea atinge vârful în perioada Paştelui

Pentru început, însă, vorbim despre un avertisment al autorităţilor: criza coronavirus ar putea deveni şi mai gravă în următoarele săptămâni! Vârful va fi în perioada Paştelui, afirmă Raed Arafat. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă estimează că numărul cazurilor va scădea în cursul verii, dar virusul s-ar putea întoarce în noiembrie. Astăzi nu a fost confirmat niciun caz de infectare.

17 cazuri de coronavirus confirmate în România. Cinci deja vindecate. Cele 10 persoane purtătoare ale virusului sunt internate în spitale din București, Timișoara, Craiova, Iași și Cluj-Napoca. Toţi au o stare generală bună. Alţi 27 de oameni sunt în carantină. Iar peste 11 mii în izolare la domiciliu.

Emilian Imri, manager Spital Victor Babeş: Evoluţia din Italia ne duce cu gândul clar că va urma și în România o situaţie similară, dacă nu suntem atenți. Să nu fim atât de inconştienţi încât să credem că bate cumva vântul și duce virusul pe lângă România. Nu, va veni!

Pe calea aerului nu mai vine. România a închis traficul aerian către și dinspre Italia, timp de două săptămâni. Dar graniţele terestre rămân deschise. Iar controalele se fac pe model românesc. Un autocar plecat din Italia a intrat nestingherit în ţară, după ce pasagerii au declarat că nu vin din zonele de risc maxim. Apoi au apărut informaţii că ar fi trecut şi prin focarele de coronavirus, aşa că autocarul a fost oprit după câteva zeci de kilometri.

Continuarea pe Observator

Alte articole