14.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

COVID-19: Creşte numărul persoanelor izolate la domiciliu în judeţul Iaşi

388 de persoane sunt izolate la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, în judeţul Iaşi, ca urmare a tranzitării acestora prin ţările afectate de epidemia cu COVID 19. Faţă de cifra înregistrată în weekend, numărul a crescut cu 34 de persoane.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au comunicat că niciuna dintre persoanele autoizolate nu prezintă simptomatologie specifică. De asemenea, în judeţul Iaşi, nu sunt persoane aflate în carantină în spaţiile special amenajate.

Cei aflaţi în izolare la domiciliu vor fi verificaţi

Precizăm că la nivelul judeţului există 141 de paturi destinate carantinei, inclusiv modulele puse la dispoziţie de Primăria Iaşi. Tot reprezentanţii DSP au precizat că nu sunt persoane confirmate cu coronavirus.

Până în momentul de faţă toate testele efectuate la persoane cu suspiciuni de infecţie cu coronavirus din judeţul Iaşi, dar şi din alte judeţe au ieşit negative. Testele au fost efectuate la Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva.

Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii, până în prezent, în cele 5 centre de boli infecţioase din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa şi Iaşi au fost lucrate 473 de teste pentru COVID-19.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole